PROMOVAREA LIMBII FRANCEZE IN "EPOCA DE AUR"

[christine]

PROMOVAREA LIMBII FRANCEZE IN EPOCA DE AUR -
CUM A FOST TOTUSI POSIBILA IN ROMANIA ???

LECŢIA DE FRANCEZĂ: Mr. Justice şi morala comunistă

EVENIMENTUL ZILEI - 28.06.2008

Pentru generaţii întregi de copii, benzile desenate care se puteau răsfoi în vremea comunismului au reprezentat singurul contact cu occidentul, o gură de oxigen cultural în mijlocul insularizatei Românii ceuaşiste.

În anii ’70 nimic nu era mai simplu decât obţinerea unui abonament lunar la una dintre revistele franţuzeşti importate cu regularitate de către statul român. Te puteai duce la orice librărie pentru a obţine abonamentul, iar după o saptămână poştaşul îţi aducea acasă învelită in ţiplă revista favorită. Astfel, majoritatea adulţilor români trecuţi de 40 de ani astăzi pot alcătui liste interminabile cu eroii care le-au populat imaginaţia copilăriei: Pif, cowboyul L’Apache, Arthur, Léo şi Placid, Rahan şi prietenii săi din lumea preistorică, Corto Maltese, corabiile şi camarazii săi piraţi, Fanfan-La-Tulipe, Nadine Hodja, Le Grelé 7-13 sau Mr. Justice.

Retrospectiv, aceste benzi desenate nefiind traduse în română au însemnat pentru copiii “Epocii de aur” comuniste primul contact cu limba franceză. Cum era posibil acest lucru? De ce statul român permitea existenţa pe piaţă a unor concurenţi puternici pentru producţia autohonă de BD-uri? Scriitorul Ion Manolescu rezumă pildele degajate de aceste benzi desenate „Morala era de natură socialistă şi se regăsea mai ales în BD-ul realist. Cum Pif-urile apăreau sub tutela Partidului Comunist Francez, o minimă implicare ideologică a scenariului trebuia să existe. Aşa încât eroii mai „derapau”, din când în când. Le Grelé 7-13 (modelul Pistruiatului de la noi) era un maquisard entuziast, înzestrat cu fizionomie şi discurs bolşevic; discursurile sale patriotice terorizau companii întregi ale armatei htileriste. Dr. Justice făcea apologia eticii şi echităţii socialiste la congrese de medicină desfăşurate în statele occidentale „putrede” (cu precădere SUA); lucrul acesta nu-l împiedica să zboare cu ultimul Boeing 747 la business class, unde se răcorea cu un whisky fin capitalist.”

Mai mult, prezenţa benzilor desenate străine în România era rezultatul colaborării dintre PCR şi PCF, Pif-ul fiind revista de casă a comuniştilor francezi. Astfel, continuă Manolescu „micile noastre libertăţi „capitaliste” aveau un certificat de garanţie socialist. Noroc că socialismul francez nu semăna deloc cu cel autohton”.

În acelaşi spirit, „egalitarismul preistoric al lui Rahan ilustra un fel de protocronism socialist, în variantă franceză. „Fiul Epocii de Piatră” descoperea totul avant la lettre (de la burghiu, la panourile solare) şi, într-un puseu colectivist, democratic şi, desigur, progresist, îşi împărtăşea descoperirile cu oricine îi ieşea în cale: în general, hoarde barbare şi ostile, tocmai bune să fie civilizate prin puterea cuvântului.”

Pe scurt, de la eroii BD-urilor la Marele Conducator al Republicii Socialiste nu mai era decât un pas imaginar.