Sommet-ul Francofoniei a costat statul român 3,6 milioaneRON

Sommet-ul Francofoniei a costat statul român 3,6 milioaneRON

Messagepar christine » Sam Oct 14, 2006 10:56 pm

Sommet-ul Francofoniei a costat statul român 3,6 milioane de lei noi


Organizarea Sommet-ului Francofoniei, desfăşurat în perioda 27-29 septembrie la Bucureşti, a costat statul român 3,6 milioane de lei, a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat pentru francofonie, Cristian Preda.

În această sumă intră costurile pentru cazarea înalţilor oficiali (1,7 milioane lei), masa şi dejunurile oficiale (326.632 lei), închirierea unor maşini (707.378 lei ), materiale consumabile şi rechizite (100.000 lei ), plata agenţilor de legătură (310.000 lei ), publicarea unor cărţi şi broşuri (150.000 lei ), convorbiri telefonice (100.000 lei ), steaguri şi fanioane (41.000 leii), carburanţii pentru maşinile oferite de Renault (50.000 lei ).

De asemenea, 48.000 lei s-au cheltuit pentru a se oferi demnitarilor străini prezenţi la Sommet cadouri semnificative, replici din aur şi argint ale unor monede romane bătute printr-o emisiune specială a Băncii Naţionale a României.

Totodată, în costurile pentru organizarea Sommet-ului au mai intrat sponsorizări de 954.000 lei oferite statului român de 27 de societăţi, 240.000 de euro plătiţi de Renault pentru transportul pe ruta Paris-Bucureşti-Paris a celor 240 de maşini puse la dispoziţie gratuit, o sponsorizare de 2 milioane dolari canadieni oferiţi de guvernul canadian pentru aparatură şi echipamente necesare desfăşurării reuniunii, unele sponsorizări în tehnică IT şi aparatură medicală oferite de Franţa şi Elveţia.

Factura suportată de bugetul de stat pentru desfăşurarea reuniunii Francofoniei nu se rezumă însă la cele 3,6 milioane lei cheltuiţi doar pentru acest eveniment în sine, nu mai puţin de 4,2 milioane de lei fiind alocate pentru organizarea evenimentelor culturale în perioada 22-30 septembrie, "Bucarest Francophone".

De asemenea, prin HG nr. 727/2006 şi HG nr. 787/2006 s-au acordat unor ministere şi instituţii centrale, printre care şi Primăria Municipiului Bucureşti şi Camera Deputaţilor, sume suplimentare pentru finanţarea unor acţiuni culturale aferente Anului Francofoniei, achiziţionarea altor mijloace necesare strict pentru desfăşurarea Sommet-ului sau amenajarea spaţiilor din Palatul Parlamentului.

În plus, Comisariatul General pentru Francofonie din cadrul MAE, structură înfiinţată pentru organizarea Sommet-ului şi a acţiunilor aferente Anului Francofoniei, a dispus în anul 2006, pe lângă cei 7,8 milioane lei cheltuiţi cu reuniunea şi programul "Bucarest Francophone", de alţi 19 milioane de lei destinaţi plăţii personalului, efectuării unor deplasări şi acţiuni externe, derulării contractelor de publicitate etc.

Astfel, secretarul de stat Cristian Preda a subliniat că numai la sfârşitul anului în curs se va şti dacă vor mai fi returnaţi bani la bugetul de stat din suma totală alocată iniţial.

"Costurile pentru acest Sommet au fost relativ mici, comparativ cu alte evenimente internaţionale de acest tip organizate în alte ţări", a spus secretarul de stat, dând exemplul Olimpiadei din 1976 de la Montreal.
"Cetăţenii Montrealului au plătit 30 de ani o taxă specifică pentru a se amorsa costurile acelui eveniment", a adăugat Cristian Preda.

El a menţionat că nu cunoaşte modul în care Primăria Capitalei a organizat licitaţia pentru achiziţionarea echipamentelor necesare restricţionării circulaţiei pe arterele bucureştene şi că în atribuirea de către MAE a contractelor pentru organizarea manifestărilor s-a respectat legislaţia, nefiind tolerat nici un "aranjament politic sau de altă natură".

Secretarul de stat a specificat că au existat unele tentative de influenţare, chiar din partea unor politicieni şi parlamentari, "dar nici unul dintre contracte nu a avut de suferit de pe urma unor astfel de presiuni". Pe de altă parte, Preda a refuzat să dea exemple cu privire la cei care au încercat să facă presiuni, afirmând că exemplele sunt "ridicole şi irelevante".

În schimb, Cristian Preda a criticat modul în care s-au comportat hotelierii bucureşteni, unii dintre ei umflând preţurile special pentru acest eveniment, ajungând chiar să solicite 500 de euro pe noapte, pentru o cameră de patru stele.

Potrivit secretarului de stat, România rămâne după organizarea acestei manifestări cu o mai mare importanţă politică în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, cu o imagine excelentă în presa din cele 62 de ţări francofone în care s-au scris numai "articole elogioase" şi cu o Capitală mai prezentă în mediul turistic.
"Bucureştiul s-a plasat pe o hartă, nu mai este doar o aglomerare urbană", a mai spus Cristian Preda.
christine
Site Admin
 
Messages: 276
Inscrit le: Mar Jan 25, 2005 6:29 pm

Retour vers 2006 - Anul Francofoniei in România

Qui est en ligne ?

Utilisateur(s) parcourant actuellement ce forum : Aucun utilisateur inscrit et 2 invité(s)

cron