MON JOURNAL EN LIGNE - par Rodica ANCA (+ "RUGA"/ "PRIERE")

[christine]

A VISITER http://www.editura-online.ro/html/rodica_anca.html POUR LIRE LA CREATION DE L'ECRIVAIN ROUMAIN RODICA ANCA...

REACTIONS DES LECTEURS
Beau texte. Un style personnel et elegant. Ça plaît. (Ion Coja)

“Lamar” c’est la marche quotidienne des heures, des secondes, le style en est féminin, inimitable, enveloppant tout d’une grâce douée du pouvoir d’aimer chaque brin du temps vécu. Je ne trouve rien de semblable parmi les livres lus jusqu’à present, il est possible que ce genre de littérature crée un courant, qu’il donne à d’autres filles d’Ève le courage d’étaler les details de leur âme, dont elles seules connaissent le secret. (Pushi Dinulescu)

Le texte est charmant par sa sincérité, par l’ironie de soi et par l’analyse lucide des choses vécues. Je l’ai lu d’un seul coup et je me suis réjouie en y découvrant la merveilleuse personnalité de Madame Rodica Anca. Merci! (Sorana Gorjan)

Très facile à lire. C’est plein d’humour et de sagesse. C’est captivant. Du suspens, des surprises, de la sensibilité. C’est mature, c’est plein d’amour et de délicatesse. Je ne peux plus le laisser des mains. C’est comme ça que l’on devrait écrire l’histoire, à te faire attendre impatiemment le chapitre suivant. (Ben Todica)

On y cherche de la sagesse, comme dans tous les journaux . On y trouve cependant la joie de vivre, les choses telles quelles, les provocations reçues ouvertement, avec une disponibilité hors du commun. La sagesse? À quoi pourrait-elle servir?! En échange, une flexibilité délicate lui confère dans le monde une certaine fierté d’origine inconnue, et l’aide à nous faire connaître des details un peu intimes avec une sincérité enviable! Quelle insoumission! Elle se sent libre et veut parfaire cette liberté! Car elle peut le faire, en ayant la force nécessaire.
(Doina Boriceanu) -

Traductions par Elisabeta Isanos


R U G Ă
de Rodica Anca

Doamne, iartă-mă pentru că nu ştiu să mă rog! Ştiu numai să cer. De parcă datoria ta ar fi numai să ne îndeplineşti nouă, oamenilor, toate cererile! Nu, Doamne, nu cred asta şi nici nu prea pot să-mi depăşesc jena de a-Ţi cere în fiecare seară favoruri minore şi egoiste. Aş vrea să Te înţeleg mai profund, să mă apropii de Tine. Numai că nu ştiu cum. Stiu doar că trebuie să fiu mai bună, să iubesc oamenii, pe toţi, nu doar pe cei apropiaţi, să-i ajut. Mă străduiesc. Doar că nu pot să fac mare lucru. Dacă aş avea avere, mi-ar fi uşor. Oamenii se bucură mai mult pentru câţiva bănuţi decât pentru iubire sau compasiune. Astea nu ţin de foame şi de cald. Pot să le plâng de milă, dar asta nu-i ajută deloc. Nu pot fi Maica Tereza, deşi mi-aş dori. Nu sunt printre cei aleşi şi nu ştiu ce să fac. Aş vrea să mă pot ridica doar puţin deasupra condiţiei mele, poate aş avea altă perspectivă, poate Te-aş simţi mai aproape, poate aş putea înţelege mai multe. Dar nu sunt în stare să mă autodepăşesc. E vina mea, dar nu găsesc calea. Eu ştiu că mereu am iubit oamenii, ştiu că n-am urât pe nimeni, niciodată. Chiar dacă mi-au făcu rău. I-am iertat. Ştiu că am împărţit cu ceilalţi. cu bucurie, aproape tot ce am avut. Am regretat greşelile făcute şi mă rog în fiecare seară pentru iertare. Nu spun asta ca să mă laud că ce bună sunt eu, ci ca să-mi dau seama ce aş putea face de-acum înainte, deşi timpul rămâne tot mai puţin cu fiecare zi ce trece şi nu vreau ca în ultima zi să-mi amintesc că n-am făcut ceva ce aş fi putut să fac şi să regret.
Stiu că eu trebuie să Te caut, dar unde? Te-am căutat în cărţi, în învăţăturile altora mai sfinţi, mai deştepţi, mai luminaţi. Dar am rămas tot cu nesiguranţa şi cu neştiinţa care m-au înconjurat de-alungul vieţii. Te-am căutat şi înăuntrul meu, am bâjbâit prin întruneric pe aproape de erezie, m-am înfricoşat şi am evitat să mai gândesc.
Doamne, nu Te caut pentru a Te trage de mânecă cu cererile mele, nu pentru a pretinde să mă remarci pe mine dintre toţi. Te caut pentru că mă simt singură şi nesigură în apropierea Neantului şi am nevoie de Tine, Doamne, pentru a putea trece dincolo cu credinţă, cu speranţă şi cu fericire, cu inima uşoară, pentru că ştiu că vei veghea asupra tuturor celor pe care Ţi-i las în grijă. Vreau să Te simt aproape de mine, aşa cum Te-am simţit în visul acela din copilărie, în care mă prăbuşeam într-un abis şi eu Te-am strigat „Doamneee!”, cum aş fi strigat-o pe mama, iar Tu m-ai oprit, n-am mai căzut şi m-am trezit mulţumindu-Ţi. Abia acum realizez că ai vegheat asupra mea de-alungul vieţii întregi, că mi-ai iertat nenumăratele greşeli, că nu m-ai pedepsit cum aş fi meritat. Îţi mulţumesc pentru G, care este un om minunat cum cred că puţini există, cu care m-am potrivit încă de la început, completându-ne reciproc, sprijinindu-ne unul pe celălat în tot ce am făcut în viaţă. Apoi, ne-ai dăruit-o pe Fata noastră, iertându-mă pentru avorturile făcute, un copil cu suflet mare, iubitor, curat, cinstit, pe care o iubesc din tot sufletul şi căreia îi mulţumesc pentru fericirea şi împlinirea pe care mi le-a adus în viaţă şi în inimă prin iubirea şi prezenţa ei. Mi-ai dăruit şi talent, pe care n-am ştiut să-l preţuiesc. Dacă aş fi fost mai deşteaptă aş fi putut face mai mult. Mi-ai dăruit şi sănătate, n-am fost bolnavă grav niciodată. Penrtu toate aceste daruri îţi mulţumesc.
Te rog, Doamne, dă-mi încredere în mine, întinde-mi mâna Ta pe calea de întoarcere la Tine, întăreşte-mă în credinţă şi fereşte-mă de rătăcire. Amin.