Francezul care munceşte jumătate din pământul unei comune
Publié: Dim Juil 17, 2011 9:14 pmFrancezul care munceşte jumătate din pământul unei comune
http://www.jurnalul.ro/campaniile-jurna ... 84426.html
În România, cu bani puţini, a reuşit să aibă 3.500 ha, în condiţiile în care în Franţa, ţara sa de baştină, doar un hectar de teren costă cât o garsonieră în Drumul Taberei.
JURNALUL - Autor: CARMEN PREOTESOIU
13 iulie 2011
Francezul a reuşit să achite creditul de 80 de miliarde de lei vechi şi anual se împrumută 15 miliarde de lei pe care-i returnează imediat după recoltă / Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional
„De când acord încredere angajaţilor, lucrurile merg mai bine”, spune Perrein / Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional
Deşi un sătean oferă câte 500 kg la hectar luat în arendă, tot la francez se duc cei mai mulţi oameni, datorită substanţelor bune cu care îngrijeşte pământul
Conduce o Dacie Logan. Stă într-un fost C.A.P pe care d-abia acum, după 19 ani de locuit în România, îl recondiţionează şi-l transformă în locuinţă. Puţini ştiu însă că el este unul dintre cei mai mari investitori individuali în agricultură din judeţul Ialomiţa. Arnaud Perrein. ”Franţuzul” cum îl numesc unii locuitori ai comunei Mihail Kogălniceanu, locul unde bărbatul înalt, slăbuţ, mereu parcă pe gânduri şi cu ţigara în mână, a hotărât să se stabilească. A venit în România ca să scape de serviciul militar din ţara lui. Nici acum nu ştie bine „câte luni ar fi trebuit să trag cu puşca, 8-10 luni”, după cum spune el, amuzându-se. A avut ca alternativă să muncească într-una din ţările cu care firmele franceze aveau afaceri, ca-ntr-un stagiu de pregătire.
A ales România. Mai trecuse o dată prin ea. Sistemul universitar francez îi obliga pe studenţi să meargă prin alte ţări şi un an de zile să muncească acolo. Aşa a traversat ţările precum Cehia, Ungaria, România, Bulgaria. Le-a privit pe toate ca pe o curiozitate ce trebuia satisfăcută, ca pe niste copii, care d-abia atunci încercau să facă primii paşi. S-a întors în ţara natală, a plecat apoi în SUA, a lucrat la o fermă de porci vreme de trei luni, după care a ales să închege o relaţie mai lungă de prietenie cu ţara noastră. 16 luni a stat în România, fiind trimis de o firmă franţuzească să se ocupe de dezvoltarea filierei zaharului.
”În Ungaria şi Cehia, deja veniseră foarte mulţi străini. Nu ştiam nimic despre România, decât de Ceauşescu auzisem, cu timpul însă m-am documentat”, spune el, uşor stânjenit. Piaţa neagră a zaharului a anihilat însă mişcarea franţuzească, aşa că Arnaud a zis că-i timpul să se retragă şi să îşi facă propria afacere. Cu banii adunaţi şi-a pus pe picioare o firmă de prestări servicii şi, vreme de 8 ani de zile, cu două combine pentru cereale şi două maşini de recoltat sfeclă de zahăr, francezul a muncit peste tot în ţară. Când a văzut că şi combinele se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, că IAS-urile şi fabricile de zahar îi virau banii după luni de aşteptări, inginerul agronom a schimbat macazul. Domeniul a rămas acelaşi. Nici nu avea cum altfel, cu încă 7 fraţi agriculturori şi cu părinţi care au lucrat pămânatul de când se ştiu. A început să cumpere pământ, ba în paralel să ia şi în arendă, până când ferma la care visa de copil a căpătat contur tricolor. Aşa a ajuns să aibă peste 3.500 de ha de pământ. Se codeşte să spună cât a cumpărat, căci zice el ”încă mai circulă concepţia că am venit să cumpăr ţara. Dar nu este aşa. Eu nu cumpăr teren ca să îl vând. Eu îl cultiv, am grijă de el, iar dacă aş avea siguranţa că mâine, poimâine nu vine un alt investitor care le oferă oamenilor dublu faţă de cât le dau eu pe ha cumparat sau le dă 1.000 de kg la ha, nu aş face aşa. Dar există acest risc de a nu mai rămâne cu nimic”, se justifică francezul.
A avut noroc. Străinul venea într-o vreme în care ţăranii erau scârbiţi de tot felul de investitori, şi români şi străini. Au avut grijă să le ia pământurile în arendă, să le promită şi 1.000 de kilograme la ha, dar care, până la primele munci ale câmpului au şi dat bir cu fugiţii, nu înainte de a-şi umple buzunarele cu subvenţiile acordate de stat. Arnaud le-a promis 400 de kilograme la ha. ”Acum 15 ani am luat ha cu 15 milioane de lei, în prezent preţul, cu tot cu actele plătite la notar, ajunge cam la 1.400 de euro ha”, spune francezul. A făcut contract cu oamenii pe 15 ani. Le-a învăţat numele. Îi ajută când li se îmbolnăveşte o vaca şi trebuie să o transporte la veterinar, iarna le curăţă străzile şi uliţele cu utilajele lui multe şi sofisticate, aduse de la cele mai bune firme din Franţa, Germania sau Argentina, le mai dă şi cu 100 de kile la ha, dacă producţia este bună, aşa cum s-a întâmplat acum doi ani de zile.
Au fost ani când producţia a fost slabă. Străinul s-a ţinut de cuvânt şi le-a dat echivalentul în bani. Arnaud zâmbeşte. S-a obişnuit cu românii. Altă dată nu dormea noaptea când observa că este furat la motorină sau la piese de maşină. ”Cel mai mult mă deranja că, de exemplu, atunci când trebuia sa udăm pământurile, se întâmpla să irigăm non-stop, ei opreau noaptea apa, ca să fure motorină şi astfel îmi distrugeau culturile. Asta era paguba cea mare”. Între timp, francezul s-a înconjurat de cinci oameni de încredere, le-a delegat sarcini precise şi i-a lăsat să se descurce cu oamenii, cu tot ce se întâmplă pe câmp. ”Eu mă preocup de luarea de credite, de relaţia cu clinţii, cu băncile, prea puţin de ce se întâmplă în teren. De când am luat hotărârea asta, treburile merg mult mai bine. Am zis că trebuie să le acord încredere, ca şi ei să mă răsplatească la fel”, spune investitorul, mulţumit.
Cu toate astea, a avut grijă să pună contor pe robinetul de motorină, să observe care munceşte mai cu sârg şi care abia îşi târăşte picioarele. Plata e în consecinţă. A ajuns la concluzia, în ani de experimentat, că ”cel mai bine este să ai o echipă fixă. Acum am doar 38 de angajaţi, pe care îi cunosc şi care muncesc foarte mult, şi sâmbăta şi duminica şi peste orele de program, atunci când este cazul. Le plătesc orele suplimentare”. Unul dintre oamenii pe care îi are în echipă de mai bine de 7 ani este Tomiţă. Munceşte zi lumină, este cârcotaş, dar ”este cel mai bun pe meseria lui, de instalaţii”, îl laudă patronul. Angajatul zice că ar fi bine dacă ar mai creşte un pic salariul, dacă ar mai avea şi el un pic de timp pentru familie. Cu toate astea e mulţumit. I s-a urât de stat în Bucureşti, printre străini, şi să câştige un pumn de bani care se duceau pe chirie şi pe mâncare. ”Sâmbăta nu ne plătea, dar de anul trecut văd că ne plăteşte, asta mă nemulţumea rău de tot”, îşi spune oful bărbatul. Gheorghe Zaharia a avut probleme de sănătate.
Francezul l-a ajutat şi i-a dat un post mai uşor. Acum lucrează pe o maşinărie de-aia complicată cumpărată din străinătate. La nevoie însă, cară şi saci de azot, se duce în câmp, e omul bun la toate. E fericit că a venit francezul în comună şi i-a dat de lucru, de pe urma căruia îşi ia şi bani, ba şi câţiva saci de cereale.
De când au văzut cum stă treaba, sătenii au început să speculeze prezenţa francezului în peisaj. ”Am aflat că o femeie în vârstă vroia să vândă vreo 3 ha de teren. I-am zis că aş vrea să le cumpăr, ca să îmi întregesc parcela. Mi-a zis că dacă nu-i ofer 50 de milioane pe ha, se duce la francez, care d-abia aşteaptă să îl cumpere. Ştiu sigur că francezul nu i-ar fi dat nici 45 de milioane, dar pentru că mi-l doream, am fost nevoit să scot banii din buzunar şi să îi plătesc”, explica Ududui Angelică. Are 30 de ha în proprietate, dar 10 în arendă la francez, ”ca să nu-i fărâmiţez parcela, că doar acum suntem consăteni”, zice angajatul primăriei. Asociaţii de producători nu mai sunt în comună.
Au pierit de mult. Au mai rămas doi, trei oameni care şi-au cumpărat utilaje şi muncesc câteva zeci de ha de la oamenii cu care se înţeleseseră înainte să apară francezul. Dintre ei, cele mai multe ha luate în arendă le are Marian. El este şi şef şi singurul angajat. Munceşte de dimineaţă până seara cele 100 de ha, dintre care numai 8 ale lui. Se mulţumeşte cu cifra de afaceri de 1 miliard de lei vechi, din care, profit, 400 de milioane. Ofera câte 500 de kg la ha, plus încă câteva zeci, ca să ”îmi ţin aproape oamenii”. Cu toate astea, se mai întâmplă, spune el, ”să îmi plece mie oameni şi să se ducă la francez şi invers, dar destul de rar”.
Toţi banii pe care îi scoate din agricultură, Arnaud Perrein îi investeşte. Tot acolo. Aşa s-au strâns până acum cam 3 milioane de euro investiţi. În opinia lui, asta e şi sursa succesul. Primarul comunei, Alexandru Dinu, recunoaşte că ”dacă aş fi câştigat cât a câştigat Arnaud, mă opream. Noi, românii, suntem obişnuiţi să investim în maşini luxoase, în case. E greşit. Adevăraţii afacerişti, care au o gândire capitalistă, preferă să investească foarte mult în utilaje dintre cele mai bune, în sămânţă, în îngrăşăminte şi atunci, normal că un teren bine îngrijit rodeşte şi te răsplăteşte”. Datorita investiţiilor francezului, în vistieria primăriei intră anual, sub forma de impozit, 3 miliarde de lei vechi. Francezul ţine gura strânsă la punga sa, niciodată nu uită să-l plătească până în martie, ca să beneficieze de reducerea de 10%. Iar pentru ca terenul pe care se află CAP-ul este concesionat pe 50 de ani de către francez, anual străinul mai varsă la buget 30 de milioane de lei vechi.
Ar vrea să cumpere şi pământul CAP-ului, la fel cum a cumpărat şi cele 800 de ha de teren, după cum aflam de la primar, dar ”nu s-a înţeles încă la preţ cu membrii Comisiei de buget finanţe a Consiliului Local”.
În curtea mare în care Arnaud Perrien şi-a construit nişte hambare uriaşe, cilindrice, din metal, tirurile aşteaptă să fie încărcate cu orz. Camioanele cu orzul adus din câmp sunt descărcate în grămezi imese, fiecare în funcţie de umiditatea recoltei. ”Fiecare firmă care ne cumpără marfa ne cere să respectăm anumite condiţii”, spune Fănel, mâna dreaptă a francezului, şi ne arată aparatura cu care face măsurătorile la mostrele de orz luate din câmp. Tirurile se urcă pe un cântar asemenea unei piste de aterizare, iar aparatul electronic nu trebuie să arate mai mult de 39,8 tone. ”Mai nou, tirurile nu mai au voie să depăşească 40 de tone, altfel avem probleme”, ne explică investitorul. Ca orice agricultor care se ţine de treabă, francezul obţine ca subvenţie 125 de euro, la care se adaugă 21 de euro, pentru că Mihail Kogalniceanu este considerată zona defavorizată, deşi, se mândreşte primarul, în comună sunt doar 28 de asistaţi sociali, cei mai puţini de prin toată România.
De-a lungul timpului, Perrein şi-a angajat o firmă de consultanţă cu ajutorul căreia a reuşit să obţină fonduri europene rambursabile doar pe jumătate, în valoare de 2 milioane de euro. Abia de curând francezul poate să pună capul liniştit pe pernă. A reuşit să achite creditul de 80 de miliarde de lei vechi şi anul ia cam 15 miliarde de lei pentru seminţe, îngăşământ, produse fitosanitare, motorină. O nimica toată, spune el, pe care reuşeşte să-l achite după ce vine recolta din fiecare an. Au fost ani în care si-a mai luat şi ţeapă. A încheiat contracte cu firme din România, în avans, ca imediat după recoltă, preţul să crească. Nu se plânge. Sunt ani în care obţine profit şi jumătate de milion de euro. În Franţa nu ar fi putut în veci să fie ”domnul Arnaud, cel mai tare de aici”, cum spun sătenii. Numai un hectar de teren agricol din ţara lui costă 30.000 de euro.
”Românii ar putea face mai mult în agricultură”
S-a căsătorit aici cu o româncă, are trei copii care merg la şcoala din comună. Franţa o vizitează două săptămâni poate pe an. Arăta avantajele şi dezavantajele din ambele ţări: în România, pământul este mai afurist. Dacă plouă prea mult nu-i bine, dacă-i secetă, recolta-i compromisă. În Franţa, clima este mai blândă, pământul însă e scump. Dacă aici obţin până la maximum 6 t la ha, în Franţa poţi obţine şi 11 tone la ha. Acolo arenda este stabilită de către prefect, cât trebuie să dai oamenilor, aici te înţelegi cu ei, vezi cum e producţia”. Un dezavantaj major pe care îl resimte în România este lipsa cercetării în agricultură. ”Românii au rămas în urmă. Eu cumpăr hibrizi de floarea soarelui, de porumb, de rapiţă de la străinii care o produc în România, în Franţa sau în Bulgaria. Doar soiurile de grâu sunt româneşti pentru ele sunt cele mai bune pentru pământul de aici. Şi e păcat, căci şi aici, în România, se pot face mult mai multe lucruri în agricultură”.
Comentarii
Francezul care munceşte jumătate din pământul unei comune
6 comentarii
cercel
Hai mai fratilor ,iar manipulati prin comparatii (de toata jena) ,nu va fi taranul roman in veac ca si cel descris de voi.
Ce bine ar fi ca toti taranii sa munceasca precum francezul si restul sa faca politica prin baruri , cafenele , berariii, sau acolo unde se freaca menta , sibunastarea si toate cel sa cada de la fermierul roman!
13/07/2011 10:11:45 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
Domnisoara T
Ce sa zic? Am stat de vorba cu mai multe cunostinte din strainatate, unii s-au apucat de cultivat porumb, grau si chiar cartofi. Au zis ca acesti cartofi sunt mai buni ca oriunde.... Intr-adevar solul nostru le da batai de cap, dar este unul dintre cele mai bune din Europa. Unul dintre ei, un sud american era foarte contrariat si foarte suparat pe mine, spunand ca nu reusesc sa inteleg pamantul ... Citeşte întreg comentariul
13/07/2011 08:34:22 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
maria
Ca intotdeauna, strainii trebuie sa ne arate ce ar trebui facut ca sa ne fie mai bine. Bravo lui ! Sa speram ca vom invata ceva din exemplul francezului!
Mult succes in viitor!
13/07/2011 07:28:56 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
abac
FAIN ! AVEM NEVOIE DE ASEMENEA OAMENI IN TARA ASTA.POATE NE MAI TREZIM SI NOI DIN PUTUROSENIE...AUZI, GUVERNULE?
13/07/2011 02:18:13 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
Vasile
Stimate doamne si domnitze, poate aveti un pic de ragaz si pentru studierea legislatiei celor mai mari tari agricole din lume, USA si Canada. Veti afla cu surprindere ca nimeni, firma sau persoana fizica, direct sau prin interpusi, nu poate detine mai mult de aprox 2000 acri (1000 ha) teren agricol. Deci primul pas pentru a vorbi despre agricultura ar fi limitarea suprafetelor la valori ... Citeşte întreg comentariul
13/07/2011 00:05:16 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
http://www.jurnalul.ro/campaniile-jurna ... 84426.html
În România, cu bani puţini, a reuşit să aibă 3.500 ha, în condiţiile în care în Franţa, ţara sa de baştină, doar un hectar de teren costă cât o garsonieră în Drumul Taberei.
JURNALUL - Autor: CARMEN PREOTESOIU
13 iulie 2011
Francezul a reuşit să achite creditul de 80 de miliarde de lei vechi şi anual se împrumută 15 miliarde de lei pe care-i returnează imediat după recoltă / Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional
„De când acord încredere angajaţilor, lucrurile merg mai bine”, spune Perrein / Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional
Deşi un sătean oferă câte 500 kg la hectar luat în arendă, tot la francez se duc cei mai mulţi oameni, datorită substanţelor bune cu care îngrijeşte pământul
Conduce o Dacie Logan. Stă într-un fost C.A.P pe care d-abia acum, după 19 ani de locuit în România, îl recondiţionează şi-l transformă în locuinţă. Puţini ştiu însă că el este unul dintre cei mai mari investitori individuali în agricultură din judeţul Ialomiţa. Arnaud Perrein. ”Franţuzul” cum îl numesc unii locuitori ai comunei Mihail Kogălniceanu, locul unde bărbatul înalt, slăbuţ, mereu parcă pe gânduri şi cu ţigara în mână, a hotărât să se stabilească. A venit în România ca să scape de serviciul militar din ţara lui. Nici acum nu ştie bine „câte luni ar fi trebuit să trag cu puşca, 8-10 luni”, după cum spune el, amuzându-se. A avut ca alternativă să muncească într-una din ţările cu care firmele franceze aveau afaceri, ca-ntr-un stagiu de pregătire.
A ales România. Mai trecuse o dată prin ea. Sistemul universitar francez îi obliga pe studenţi să meargă prin alte ţări şi un an de zile să muncească acolo. Aşa a traversat ţările precum Cehia, Ungaria, România, Bulgaria. Le-a privit pe toate ca pe o curiozitate ce trebuia satisfăcută, ca pe niste copii, care d-abia atunci încercau să facă primii paşi. S-a întors în ţara natală, a plecat apoi în SUA, a lucrat la o fermă de porci vreme de trei luni, după care a ales să închege o relaţie mai lungă de prietenie cu ţara noastră. 16 luni a stat în România, fiind trimis de o firmă franţuzească să se ocupe de dezvoltarea filierei zaharului.
”În Ungaria şi Cehia, deja veniseră foarte mulţi străini. Nu ştiam nimic despre România, decât de Ceauşescu auzisem, cu timpul însă m-am documentat”, spune el, uşor stânjenit. Piaţa neagră a zaharului a anihilat însă mişcarea franţuzească, aşa că Arnaud a zis că-i timpul să se retragă şi să îşi facă propria afacere. Cu banii adunaţi şi-a pus pe picioare o firmă de prestări servicii şi, vreme de 8 ani de zile, cu două combine pentru cereale şi două maşini de recoltat sfeclă de zahăr, francezul a muncit peste tot în ţară. Când a văzut că şi combinele se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, că IAS-urile şi fabricile de zahar îi virau banii după luni de aşteptări, inginerul agronom a schimbat macazul. Domeniul a rămas acelaşi. Nici nu avea cum altfel, cu încă 7 fraţi agriculturori şi cu părinţi care au lucrat pămânatul de când se ştiu. A început să cumpere pământ, ba în paralel să ia şi în arendă, până când ferma la care visa de copil a căpătat contur tricolor. Aşa a ajuns să aibă peste 3.500 de ha de pământ. Se codeşte să spună cât a cumpărat, căci zice el ”încă mai circulă concepţia că am venit să cumpăr ţara. Dar nu este aşa. Eu nu cumpăr teren ca să îl vând. Eu îl cultiv, am grijă de el, iar dacă aş avea siguranţa că mâine, poimâine nu vine un alt investitor care le oferă oamenilor dublu faţă de cât le dau eu pe ha cumparat sau le dă 1.000 de kg la ha, nu aş face aşa. Dar există acest risc de a nu mai rămâne cu nimic”, se justifică francezul.
A avut noroc. Străinul venea într-o vreme în care ţăranii erau scârbiţi de tot felul de investitori, şi români şi străini. Au avut grijă să le ia pământurile în arendă, să le promită şi 1.000 de kilograme la ha, dar care, până la primele munci ale câmpului au şi dat bir cu fugiţii, nu înainte de a-şi umple buzunarele cu subvenţiile acordate de stat. Arnaud le-a promis 400 de kilograme la ha. ”Acum 15 ani am luat ha cu 15 milioane de lei, în prezent preţul, cu tot cu actele plătite la notar, ajunge cam la 1.400 de euro ha”, spune francezul. A făcut contract cu oamenii pe 15 ani. Le-a învăţat numele. Îi ajută când li se îmbolnăveşte o vaca şi trebuie să o transporte la veterinar, iarna le curăţă străzile şi uliţele cu utilajele lui multe şi sofisticate, aduse de la cele mai bune firme din Franţa, Germania sau Argentina, le mai dă şi cu 100 de kile la ha, dacă producţia este bună, aşa cum s-a întâmplat acum doi ani de zile.
Au fost ani când producţia a fost slabă. Străinul s-a ţinut de cuvânt şi le-a dat echivalentul în bani. Arnaud zâmbeşte. S-a obişnuit cu românii. Altă dată nu dormea noaptea când observa că este furat la motorină sau la piese de maşină. ”Cel mai mult mă deranja că, de exemplu, atunci când trebuia sa udăm pământurile, se întâmpla să irigăm non-stop, ei opreau noaptea apa, ca să fure motorină şi astfel îmi distrugeau culturile. Asta era paguba cea mare”. Între timp, francezul s-a înconjurat de cinci oameni de încredere, le-a delegat sarcini precise şi i-a lăsat să se descurce cu oamenii, cu tot ce se întâmplă pe câmp. ”Eu mă preocup de luarea de credite, de relaţia cu clinţii, cu băncile, prea puţin de ce se întâmplă în teren. De când am luat hotărârea asta, treburile merg mult mai bine. Am zis că trebuie să le acord încredere, ca şi ei să mă răsplatească la fel”, spune investitorul, mulţumit.
Cu toate astea, a avut grijă să pună contor pe robinetul de motorină, să observe care munceşte mai cu sârg şi care abia îşi târăşte picioarele. Plata e în consecinţă. A ajuns la concluzia, în ani de experimentat, că ”cel mai bine este să ai o echipă fixă. Acum am doar 38 de angajaţi, pe care îi cunosc şi care muncesc foarte mult, şi sâmbăta şi duminica şi peste orele de program, atunci când este cazul. Le plătesc orele suplimentare”. Unul dintre oamenii pe care îi are în echipă de mai bine de 7 ani este Tomiţă. Munceşte zi lumină, este cârcotaş, dar ”este cel mai bun pe meseria lui, de instalaţii”, îl laudă patronul. Angajatul zice că ar fi bine dacă ar mai creşte un pic salariul, dacă ar mai avea şi el un pic de timp pentru familie. Cu toate astea e mulţumit. I s-a urât de stat în Bucureşti, printre străini, şi să câştige un pumn de bani care se duceau pe chirie şi pe mâncare. ”Sâmbăta nu ne plătea, dar de anul trecut văd că ne plăteşte, asta mă nemulţumea rău de tot”, îşi spune oful bărbatul. Gheorghe Zaharia a avut probleme de sănătate.
Francezul l-a ajutat şi i-a dat un post mai uşor. Acum lucrează pe o maşinărie de-aia complicată cumpărată din străinătate. La nevoie însă, cară şi saci de azot, se duce în câmp, e omul bun la toate. E fericit că a venit francezul în comună şi i-a dat de lucru, de pe urma căruia îşi ia şi bani, ba şi câţiva saci de cereale.
De când au văzut cum stă treaba, sătenii au început să speculeze prezenţa francezului în peisaj. ”Am aflat că o femeie în vârstă vroia să vândă vreo 3 ha de teren. I-am zis că aş vrea să le cumpăr, ca să îmi întregesc parcela. Mi-a zis că dacă nu-i ofer 50 de milioane pe ha, se duce la francez, care d-abia aşteaptă să îl cumpere. Ştiu sigur că francezul nu i-ar fi dat nici 45 de milioane, dar pentru că mi-l doream, am fost nevoit să scot banii din buzunar şi să îi plătesc”, explica Ududui Angelică. Are 30 de ha în proprietate, dar 10 în arendă la francez, ”ca să nu-i fărâmiţez parcela, că doar acum suntem consăteni”, zice angajatul primăriei. Asociaţii de producători nu mai sunt în comună.
Au pierit de mult. Au mai rămas doi, trei oameni care şi-au cumpărat utilaje şi muncesc câteva zeci de ha de la oamenii cu care se înţeleseseră înainte să apară francezul. Dintre ei, cele mai multe ha luate în arendă le are Marian. El este şi şef şi singurul angajat. Munceşte de dimineaţă până seara cele 100 de ha, dintre care numai 8 ale lui. Se mulţumeşte cu cifra de afaceri de 1 miliard de lei vechi, din care, profit, 400 de milioane. Ofera câte 500 de kg la ha, plus încă câteva zeci, ca să ”îmi ţin aproape oamenii”. Cu toate astea, se mai întâmplă, spune el, ”să îmi plece mie oameni şi să se ducă la francez şi invers, dar destul de rar”.
Toţi banii pe care îi scoate din agricultură, Arnaud Perrein îi investeşte. Tot acolo. Aşa s-au strâns până acum cam 3 milioane de euro investiţi. În opinia lui, asta e şi sursa succesul. Primarul comunei, Alexandru Dinu, recunoaşte că ”dacă aş fi câştigat cât a câştigat Arnaud, mă opream. Noi, românii, suntem obişnuiţi să investim în maşini luxoase, în case. E greşit. Adevăraţii afacerişti, care au o gândire capitalistă, preferă să investească foarte mult în utilaje dintre cele mai bune, în sămânţă, în îngrăşăminte şi atunci, normal că un teren bine îngrijit rodeşte şi te răsplăteşte”. Datorita investiţiilor francezului, în vistieria primăriei intră anual, sub forma de impozit, 3 miliarde de lei vechi. Francezul ţine gura strânsă la punga sa, niciodată nu uită să-l plătească până în martie, ca să beneficieze de reducerea de 10%. Iar pentru ca terenul pe care se află CAP-ul este concesionat pe 50 de ani de către francez, anual străinul mai varsă la buget 30 de milioane de lei vechi.
Ar vrea să cumpere şi pământul CAP-ului, la fel cum a cumpărat şi cele 800 de ha de teren, după cum aflam de la primar, dar ”nu s-a înţeles încă la preţ cu membrii Comisiei de buget finanţe a Consiliului Local”.
În curtea mare în care Arnaud Perrien şi-a construit nişte hambare uriaşe, cilindrice, din metal, tirurile aşteaptă să fie încărcate cu orz. Camioanele cu orzul adus din câmp sunt descărcate în grămezi imese, fiecare în funcţie de umiditatea recoltei. ”Fiecare firmă care ne cumpără marfa ne cere să respectăm anumite condiţii”, spune Fănel, mâna dreaptă a francezului, şi ne arată aparatura cu care face măsurătorile la mostrele de orz luate din câmp. Tirurile se urcă pe un cântar asemenea unei piste de aterizare, iar aparatul electronic nu trebuie să arate mai mult de 39,8 tone. ”Mai nou, tirurile nu mai au voie să depăşească 40 de tone, altfel avem probleme”, ne explică investitorul. Ca orice agricultor care se ţine de treabă, francezul obţine ca subvenţie 125 de euro, la care se adaugă 21 de euro, pentru că Mihail Kogalniceanu este considerată zona defavorizată, deşi, se mândreşte primarul, în comună sunt doar 28 de asistaţi sociali, cei mai puţini de prin toată România.
De-a lungul timpului, Perrein şi-a angajat o firmă de consultanţă cu ajutorul căreia a reuşit să obţină fonduri europene rambursabile doar pe jumătate, în valoare de 2 milioane de euro. Abia de curând francezul poate să pună capul liniştit pe pernă. A reuşit să achite creditul de 80 de miliarde de lei vechi şi anul ia cam 15 miliarde de lei pentru seminţe, îngăşământ, produse fitosanitare, motorină. O nimica toată, spune el, pe care reuşeşte să-l achite după ce vine recolta din fiecare an. Au fost ani în care si-a mai luat şi ţeapă. A încheiat contracte cu firme din România, în avans, ca imediat după recoltă, preţul să crească. Nu se plânge. Sunt ani în care obţine profit şi jumătate de milion de euro. În Franţa nu ar fi putut în veci să fie ”domnul Arnaud, cel mai tare de aici”, cum spun sătenii. Numai un hectar de teren agricol din ţara lui costă 30.000 de euro.
”Românii ar putea face mai mult în agricultură”
S-a căsătorit aici cu o româncă, are trei copii care merg la şcoala din comună. Franţa o vizitează două săptămâni poate pe an. Arăta avantajele şi dezavantajele din ambele ţări: în România, pământul este mai afurist. Dacă plouă prea mult nu-i bine, dacă-i secetă, recolta-i compromisă. În Franţa, clima este mai blândă, pământul însă e scump. Dacă aici obţin până la maximum 6 t la ha, în Franţa poţi obţine şi 11 tone la ha. Acolo arenda este stabilită de către prefect, cât trebuie să dai oamenilor, aici te înţelegi cu ei, vezi cum e producţia”. Un dezavantaj major pe care îl resimte în România este lipsa cercetării în agricultură. ”Românii au rămas în urmă. Eu cumpăr hibrizi de floarea soarelui, de porumb, de rapiţă de la străinii care o produc în România, în Franţa sau în Bulgaria. Doar soiurile de grâu sunt româneşti pentru ele sunt cele mai bune pentru pământul de aici. Şi e păcat, căci şi aici, în România, se pot face mult mai multe lucruri în agricultură”.
Comentarii
Francezul care munceşte jumătate din pământul unei comune
6 comentarii
cercel
Hai mai fratilor ,iar manipulati prin comparatii (de toata jena) ,nu va fi taranul roman in veac ca si cel descris de voi.
Ce bine ar fi ca toti taranii sa munceasca precum francezul si restul sa faca politica prin baruri , cafenele , berariii, sau acolo unde se freaca menta , sibunastarea si toate cel sa cada de la fermierul roman!
13/07/2011 10:11:45 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
Domnisoara T
Ce sa zic? Am stat de vorba cu mai multe cunostinte din strainatate, unii s-au apucat de cultivat porumb, grau si chiar cartofi. Au zis ca acesti cartofi sunt mai buni ca oriunde.... Intr-adevar solul nostru le da batai de cap, dar este unul dintre cele mai bune din Europa. Unul dintre ei, un sud american era foarte contrariat si foarte suparat pe mine, spunand ca nu reusesc sa inteleg pamantul ... Citeşte întreg comentariul
13/07/2011 08:34:22 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
maria
Ca intotdeauna, strainii trebuie sa ne arate ce ar trebui facut ca sa ne fie mai bine. Bravo lui ! Sa speram ca vom invata ceva din exemplul francezului!
Mult succes in viitor!
13/07/2011 07:28:56 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
abac
FAIN ! AVEM NEVOIE DE ASEMENEA OAMENI IN TARA ASTA.POATE NE MAI TREZIM SI NOI DIN PUTUROSENIE...AUZI, GUVERNULE?
13/07/2011 02:18:13 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Răspunde
Vasile
Stimate doamne si domnitze, poate aveti un pic de ragaz si pentru studierea legislatiei celor mai mari tari agricole din lume, USA si Canada. Veti afla cu surprindere ca nimeni, firma sau persoana fizica, direct sau prin interpusi, nu poate detine mai mult de aprox 2000 acri (1000 ha) teren agricol. Deci primul pas pentru a vorbi despre agricultura ar fi limitarea suprafetelor la valori ... Citeşte întreg comentariul
13/07/2011 00:05:16 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Răspunde