România, în premieră în ghidul Michelin
de Oana Grecea
ADEVARUL- 2008-09-26)
Sibiul a fost considerat de francezi un obiectiv turistic obligatoriu ...
Printre destinaţiile recomandate de specialiştii francezi se numără Sibiul, Delta Dunării şi mănăstirile din Bucovina
Turiştii străini interesaţi de România vor şti de-acum cum să-şi pregătească mai bine voiajul şi cum să descopere locurile spectaculoase ale României.
Editat în limba franceză, ghidul verde al producătorului de anvelope Michelin, un ghid turistic, prezintă principalele destinaţii din România. Ediţia roşie a ghidurilor Michelin clasifică restaurantele.
„Prezenţa României într-un ghid cu asemenea prestanţă este foarte importantă pentru ţara noastră, fiindcă Michelin este deja un brand internaţional. Asta înseamnă credibilitate pentru această destinaţie, obiectivitate în prezentarea obiectivelor şi o prezenţă pentru România pe harta turistică internaţională", ne-a declarat Lucia Morariu, secretar de stat în Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
Ghidul Verde va fi vândut în şase ţări europene, în 12.000 de exemplare, la preţul de 15,40 euro. Se va găsi în Franţa, Germania, Elveţia, Austria, Belgia, Luxemburg. Reprezentanţii companiei estimează că în doi ani vor vinde cele 12.000 de exemplare şi vor reedita o nouă serie.
12.000 de exemplare pentru România
Colecţia de destinaţii turistice va fi vândută în librării, mall uri şi supermarketuri. Ghidul are 360 de pagini şi cuprinde 22 de hărţi, 600 de adrese, dintre care 400 de locuri de cazare şi restaurante şi 160 de fotografii. Conform companiei franceze, pentru pregătirea ediţiei dedicate României, autorii Ghidului Verde au colindat întreaga ţară timp de mai multe luni, vizitând un număr mare de locaţii şi făcând o selecţie. Michelin România face parte din grupul Michelin, liderul mondial în domeniul anvelopelor.
National Geographic şi Lonely Planet
National Geographic Society a lansat un ghid turistic pentru promovarea României la nivel internaţional, cu finanţare din partea guvernului SUA, care a oferit 215.000 de dolari pentru realizarea acestui proiect. Ghidul numit „National Geographic Traveler Romania" a fost publicat în prima ediţie în limbile engleză, română, olandeză, franceză şi poloneză.
Acesta are peste 250 de pagini şi cuprinde descrieri ale principalelor destinaţii turistice din ţara noastră, având şi informaţii despre posibilităţile de cazare. Un alt ghid interesant despre România este tipărit de cei de la Lonely Planet.
Cum se citeşte Ghidul Verde
Opt zone istorice româneşti au fost desemnate cu cea mai înaltă distincţie a Ghidului Verde Michelin.
Au primit trei stele, care înseamnă „a se vedea neapărat": mănăstirile din Bucovina, Maramureşul,Dragomirna, Sibiul, Transfăgărăşanul, Horezu, Prejmerul şi Delta Dunării.
Cu două stele, sau calificativul „merită văzut", au fost desemnate: Bucureştiul, Peleşul (Sinaia), Bran, Braşov, Sighişoara, Mogoşoaia.
Cu o stea, sau „interesant", au fost clasificate localităţile: Târgovişte, Mănăstirile din Vrancea, Bistriţa, Constanţa, Curtea de Argeş.
Ghidul este structurat pe trei secţiuni: organizarea călătoriei, înţelegerea oraşului şi descoperirea obiectivelor turistice.
NOTA ASOCIATIEI NOASTRE.
Autoarea acestui articol nu a aflat ca in Ghidul Verde Michelin EUROPA editat in 1996 Romania a avut "dreptul" la 13 pagini realizate de presedintele asociatiei noastre.