ROMANIA VAZUTA DE GUIDE DU ROUTARD - EDITAT IN FRANTA

ROMANIA VAZUTA DE GUIDE DU ROUTARD - EDITAT IN FRANTA

Messagepar nicudrag » Mer Août 10, 2005 9:59 pm

România prin ochii altuia: ghidul Routard

În lumea turismului francofon, ghidul Routard reprezintă o adevărată instituţie. Are mii de colaboratori entuziaşti, un limbaj aparte şi noi numere tematice în fiecare an. Importanţa sa economică este enormă: un restaurant, un hotel menţionat în acest ghid îşi pot dubla cifra de afaceri în scurt timp. Cum se explică acest lucru? Prin încrederea acordată de către cititori colaboratorilor ghidului, care străbat întreaga lume.

În ediţia pe care am consultat-o, este bine marcat, încă de la început, faptul că "anchetatorii ghidului Routard nu cer nici un avantaj, nici o retribuţie bănească în schimbul evaluărilor", care sînt anonime şi cît se poate de discrete. Cumpărarea acestui ghid înainte de a pleca în călătorie a devenit aproape un ritual obligatoriu pentru un segment bine delimitat al pieţei turistice francofone, un element de iniţere în arta voiajului: tînăr, curios, cu putere medie de cumpărare, tendinţe ecologice, amator de world-music şi de bucătărie exotică.

Fiecare ghid conţine la început cîteva consideraţii generale despre ţara (regiunea) avută în vedere. Simple, percutante, fără a conţine stereotipurile curente din presa populară, impregnate de entuziasm, aceste comentarii constituie o excelentă sursă de evaluare, de percepţie a veritabilei imagini pe care o avem în ochii celuilalt, aproapele-departele nostru european. Cantitatea de informaţie fiind considerabilă, ne vom mărgini doar la cîteva informaţii esenţiale alese din partea introductivă a ghidului, prezentate aleatoriu.


Mijloc de transport Franţa-România.
Incredibil, dar adevărat: ghidul recomandă autocarul ca fiind mijlocul de transport cel mai fiabil şi economic pentru a face călătoria între Paris şi oricare alt oraş din România. Este apreciat faptul că şoferii dau dovadă de "supleţe" (adică se opresc acolo unde cer pasagerii), că securitatea pasagerilor şi a bagajelor este asigurată (în fine...), dar şi că este un spaţiu ideal de a face cunoştinţă cu românii. Nu sînt menţionate în schimb interminabilele ore de aşteptare la vama românească, acolo unde se construieşte încet-încet Europa unită...

Cele mai frecvente întrebări ale cititorilor despre România (FAQ), o selecţie. Dracula a existat cu adevărat? (Da, a fost decapitat.) Ce putem cumpăra din România? (Artizanat.) Care este mijlocul de transport cel mai bun pentru a călători de-a lungul ţării? (Răspunsul "economic": microbuzul de 12 pasageri.) Ce rol ocupă rromii în societatea românească? (Răspuns "politic corect": ei sînt dispreţuiţi şi servesc de ţapi ispăşitori, responsabili de toate relele ţării, Guvernul a pus pe picioare un program pentru a-i proteja.) Bucureştiul este o capitală sigură? (Răspunsul "laconic": dacă eşti prevăzător, nu este un infern.)

Alcool şi alte lichide. Se simte în acest capitol exigenţa extremă a francezilor. Cititorul este avertizat încă de la început că vinurile româneşti sînt "inegale" şi că nu trebuie să se lase sedus de sticla frumos etichetată, scumpă, dar care conţine adesea un vin de calitate mediocră. Gustul excesiv de dulce al vinurilor româneşti enervează papila gustativă, considerat ca fiind opera unor producători "competenţi în chimie". Soluţia de viitor este sugerată discret: redescoperirea calităţii, a umanismului meseriei de viitor (sic!), precum şi mai mult respect pentru consumator. Iar pentru a descoperi adevăratele vinuri româneşti (sînt menţionate la grasa, la busuioaca, la francusa) se recomandă contactul direct cu producătorul... A pleca însă pe dealuri în căutarea Graal-ului viticol autohton este o mare aventură, o recunosc chiar şi autorii amatori de aventuri igienice, fără riscuri. În schimb, berea românească este lăudată sincer, fiind calificată de "băutura surpriză" a ţării. Cititorul francofon este lămurit că în spatele mărcilor cu rezonanţă germană se ascunde o bere românească, care se "lasă băută" cel mai bine în grădinile de vară (se simte printre rînduri că "anchetatorii" Routard au fost vrăjiţi de dulceaţa serii bucureştene). Se deplînge pierderea cafelei turceşti, la ibric, în detrimentul "infamului ness". Iar ca buni soldaţi în lupta împotriva mondializării ce distruge "diversitatea" culturală, routarzii nu ezită să scrie: le fin du fin était le mélange Nescafé Coca-Cola (acceptaţi vă rog citatul în franceză). Ceaiul negru fiind rar consumat în România, se recomandă "ceaiul", excelent, preparat cu "plante biologice" atît de la modă acum în Occident.

Bucătăria românească. Consistentul capitol dedicat bucătăriei româneşti are ca subtitlu Nu, ideilor preconcepute. Cititorul este sfătuit în mod repetat să evite restaurantele pretenţioase, scumpe, avînd o bucătărie mediocră (iar cînd un francez spune "bucătărie mediocră", chiar ştie ce spune!) şi să caute pe cît posibil să mănînce chez l'habitant, adică la cei care îi oferă găzduire. Un portret (aproape) complet al bucătăriei româneşti este oferit în cîteva linii. Specialităţile româneşti sînt prezentate detaliat, unele comentarii fiind pline de inteligenţă şi adevăr. Sarmalele sînt "faimoase", atunci cînd nu sînt prea grase. Micii au entuziasmat; este reprodusă chiar şi reţeta detaliată pentru cei ce ar dori să facă mici la Paris. Francezul este învăţat de mic să creadă că orice reţetă culinară de succes are secretul său, accesibil doar unui număr de iniţiaţi în arta culinară. Aşadar, la sfîrşitul reţetei de mici, cititorul este avertizat ca nu cumva să uite la pointe de bicarbonate de care depinde l'élasticité des «mici». Esenţial. Nu este uitată nici mămăliga cu brînză sau cu slănină care, servită la micul dejun, este suficientă "pentru a ţine de foame o zi întreagă". Nu mă pot împiedica la rîndul meu să construiesc cu ochii minţii scena în care străinii vizitatori, obişnuiţi să mănînce dimineaţa un croissant şi să bea o cafea rapid, pe terasa cafenelei pariziene, odată ajunşi într-o pensiune moldavă, s-au văzut puşi în faţa faptului împlinit, adică obligaţi să mănînce dimineaţa devreme mămăligă cu ou şi slănină, în lipsă de altceva...

Pericole şi şicane. Nu se exagerează, dar se pune în gardă voiajorul împotriva principalelor pericole întîlnite în România, mai ales în marile oraşe. Este menţionată în mod special metoda Maradona (persoanele specializate în acest tip de furt sînt indicate în ghid ca fiind "marathonistes" (sic!) - persoana care a servit de interpret nu era nici ea prea la curent cu metoda - un bursier?), dar şi furtul cărţilor de credit. Interesant este că brava Poliţie română este trecută la categoria "şicane", din cauza dificultăţilor administrative enorme ocazionate de un furt sau chiar de plata unei simple amenzi pentru exces de viteză. Pentru delectarea cititorului francofon, sînt prezentate etapele ubuesques ce trebuie urmate pentru a plăti o amendă: "trebuie să căutaţi o primărie, să găsiţi un casier, să-i plătiţi amenda, să-i cereţi o chitanţă, să găsiţi un plic, o poştă, timbre şi să expediaţi totul poliţiei care v-a dat amenda". Descurajant. Un bemol este adăugat totuşi la sfîrşit: "Poliţiştii români (care sînt prost plătiţi - sic!) sînt adesea simpatici şi le place să glumească într-o franceză rudimentară".

Ecologia. Încă o dată, Routard-ul încearcă să se împotrivească clişeelor acumulate de-a lungul vremii în presa franceză. "România are reputaţia de a fi o ţară poluată, cu oraşe respingătoare, imaginea furnizată de reportaje. Cu toate acestea, această ţară este mai apropiată de paradis decît de canalizare." Să te bucuri? Să te întristezi? Sînt arătate în schimb cu degetul camioanele poluante de pe şosele, dar şi inconştienţa criminală a turiştilor care aruncă totul în natură. Nu este uitată nici catastrofa arhitecturală în curs de derulare în România: "Peisajul în totalitatea sa suferă de noua libertate şi de escrocheriile locale. Peste tot, în Transilvania, mînăstirile din Bucovina, în jurul castelului Bran, se răspîndesc construcţiile delirante ale bogaţilor, noi sau vechi, care masacrează peisajul şi fondul funciar în detrimentul populaţiilor locale".

Cazarea. Ghidurile Routard sînt reputate pentru faptul că indică cel mai bun raport calitate/preţ de cazare unei clientele tinere, nu prea bogate, dar nici total lipsite de resurse. Se vede însă treaba că România i-a pus la grea încurcătură pe "turiştii-spioni" angajaţi ai ghidului, care, pe de o parte, sînt impresionaţi de ceea ce a mai rămas din faimoasa "ospitalitate" românească, iar, pe de altă parte, sînt greu încercaţi şi, în cele din urmă, excedaţi de cantitatea de escroci care bîntuie prin regiunile turistice principale ale ţării. Cel mai mult pare a fi apreciată cazarea la gazdă, dar nu la profesionişti ai "găzduirii". Timiditatea naţională a românilor este remarcată în treacăt: "cei mai mulţi dintre români îşi fac multe complexe cu privire la calitatea locuinţei pe care o pot oferi" turistului occidental. "Unii turişti se laudă că au parcurs România fără a cheltui un ban pe cazare. Este posibil acest lucru, dar de aici pînă a profita de generozitatea oamenilor, este o mare diferenţă". Sfatul final care este dat în materie de cazare este acela de a utiliza pensiunile omologate. Şi încă: "arătîndu-vă preferinţa pentru pensiunile omologate, îi încurajaţi pe români să renunţe la aceste penibile obiceiuri (turistice) bazate pe furt şi escrocherie". Fără comentarii. Miniştrii Turismului care s-au succedat după 1990 au avut oare măcar o dată în viaţă curiozitatea de a răsfoi ghidul Routard sau una dintre numeroasele sale clone anglofone?

Mijloace de transport intern. Trenul. După ce se face o selecţie a celor mai frumoase regiuni străbătute de tren, se deplînge dispariţia treptată a liniilor cu ecartament îngust, pe care o parte din "routarzi" le-au cunoscut imediat după 1990 şi care, dacă România ar fi avut capete cu adevărat luminate în turism şi nu doar simpli condotieri ai cîştigului imediat, le-ar fi putut exploata avantajos. Este menţionată curăţenia îndoielnică a trenului românesc ("vă veţi aminti în viitor de WC-ul din tren!"), dar şi orarul "fiabil" al CFR-ului, o surpriză pentru mulţi străini care ne vizitează. A rezerva în avans un bilet de tren, ceea ce în Occident cere cîteva click-uri de mouse şi o carte de credit, este încă cu neputinţă în România, se constată cu amărăciune. Aşadar, cînd sîntem la Roma(nia), ne comportăm ca românii. Se sugerează (delicat) ideea că turistul poate urca în tren şi fără bilet "plătind biletul şi o amendă, care poate fi uitată dacă un controlor (numit şi naş = parrain), va propune preţul normal al biletului fără bilet. Atenţiune! Ideea bacşişului nu trebuie să vină însă de la voi, pentru că altfel deveniţi un corupător periculos". Dincolo de sfatul practic şi de ironia subţire, autorii ghidului au identificat mai bine decît toţi diplomaţii de la Bruxelles faimoasele baze ale "corupţiei" româneşti, cea care nu vrea să se lase eradicată cu nici un preţ, dintr-un motiv simplu: ea face să funcţioneze o lume imperfectă.

România din ghidul Routard este România pe care o iubim, cu defectele şi calităţile sale. După magia voiajului imaginar provocat de lectura acestei cărţi, un ochi rîde, altul plînge. Impresia generală este însă pozitivă: începem să fim înţeleşi şi acceptaţi aşa cum sîntem, măcar de o parte a occidentalilor.

Mirel BĂNICĂ
DILEMA VECHE
Nr.81
5-11 aug. 2005
nicudrag
 
Messages: 108
Inscrit le: Ven Jan 28, 2005 6:41 am
Localisation: Bucuresti, Romania

Retour vers Discutii

Qui est en ligne ?

Utilisateur(s) parcourant actuellement ce forum : Aucun utilisateur inscrit et 1 invité

cron