Feriţi-vă de utopiile din Vest, la fel ca de cele din Est

Feriţi-vă de utopiile din Vest, la fel ca de cele din Est

Messagepar nicudrag » Ven Juin 10, 2005 6:21 am

Feriţi-vă de utopiile din Vest,la fel ca de cele din Est

Haideţi să comparăm România cu o fecioară frumoasă care tocmai a scăpat dintr-o experienţă de coşmar. A fost sedusă la o vîrstă impresionabilă de către un tînăr viguros şi idealist venit dinspre Est. Foarte curînd s-a dovedit a fi un căpcăun fanatic. Cînd nu era ţinută prizonieră în camera sa, ea făcea treburi degradante şi trebuia să participe la un cult straniu, care presupunea discuţii despre texte de necitit, scrise de bătrîni bărboşi, ale căror portrete se holbau la ea în timpul captivităţii.

Acum cincisprezece ani, coşmarul ei s-a terminat brusc şi soţul tiranic şi-a zburat creierii. Acum are un partener nou, venit dinspre Vest, şi ei i s-a spus mereu că dinspre Vest au venit şi strămoşii ei. Noul partener este de vîrstă mijlocie şi predictibil în tabieturile sale. Nu are obsesii intelectuale stranii. Ea este liberă să meargă unde vrea, cîtă vreme îşi îndeplineşte îndatoririle de soţie. În sfîrşit, tinereţea ei este pe sfîrşite şi perspectiva unei vieţi normale i se pare liniştitoare.

Normalitate, oportunitate, speranţă - cam asta înseamnă Uniunea Europeană pentru cei mai mulţi dintre români, fie că ştiu sau nu ştiu cum funcţionează. Contactele, în creştere după 2000, cu UE au adus surprinzător de puţine beneficii practice. Dar românii sînt încrezători şi răbdători. Ei trebuie să creadă că încercata lor patrie poate găsi un destin sigur în familia europeană, ale cărei valori sună atrăgător, departe de cele venite dinspre Est.

Vocile sceptice sînt puţine. Străinii sînt neîncrezătorii cei mai zgomotoşi. Cîţiva veniţi din insula aflată departe în Vest, capitală a euroscepticismului, avertizează că proiectul de modernizare al UE a eşuat în rezolvarea slăbiciunilor structurale ale ţării. Programele Phare, Ispa şi Sapard nu au creat un stat mai corect şi mai eficient. Nu a fost creată o economie privată gata să facă faţă competiţiei. Unii români, adesea dintre cei cu un background american, sînt critici faţă de modelul capitalist al UE, care dă semne că e depăşit. Economistul Ilie Şerbănescu este aproape singura Casandră printre comentatorii români. El avertizează că sacrificiile pe care românii vor trebui să le facă - mai multă austeritate, desfiinţarea numeroaselor întreprinderi mici, incapabile să atingă standardele UE, dominarea ariilor-cheie din economie de interese străine, eclipsa agriculturii şi depopularea zonelor rurale - ar putea să nu fie mai mari decît beneficiile aduse de statutul de membru; şi, pe deasupra, lucrurile care îi atrag cel mai mult pe români, ca libera circulaţie a forţei de muncă, vor veni foarte lent.


Nici măcar naţionaliştii

O barieră pentru creşterea numărului de sceptici este teama de a fi confundaţi cu xenofobii. Naţionalismul se bucură de o faimă tot mai proastă în România. Putem face comparaţia cu Polonia, unde nu este nici o ezitare în a spune celor de la Bruxelles cînd greşesc sau cînd ar trebui să-şi vadă de treburile lor. O puternică Biserică naţională şi o ţărănime cu ferme necolectivizate, care au păstrat vii tradiţiile poloneze în timpul comunismului, sînt principalii piloni ai identităţii naţionale. Credinţa şi pămîntul nu pot fi folosite ca resurse politice în acelaşi fel în România (sau cel puţin nimeni nu a reuşit încă să facă asta). Naţionalismul a fost deformat de comuniştii români, care au fost printre cei mai fanatici susţinători ai viziunii lui Stalin despre "socialism într-o singură ţară". Carnea de pe această carcasă căzută la pămînt, care era naţionalismul românesc, a fost apoi ridicată şi curăţată în anii '90 de politicieni, care acum se proclamă a fi creştini conservatori, departe de mareşalul Antonescu sau de Jean-Marie Le Pen, dar, în ultima vreme, apropiaţi de Ioan Paul al II-lea. Foştii ultranaţionalişti nu se arată doritori să-i apere de efectele globalizării şi europenizării pe românii needucaţi, fără aptitudini, avînd peste 45 de ani şi trăind mai ales în provincie. Poate copiii lor ar putea să simtă într-o bună zi beneficiile, dar nu şi ei, în mod sigur.

Noi eurosceptici apar printre cei care lucrează îndeaproape cu oficiali UE. Puţini dintre românii care au lucrat la Bruxelles se întorc entuziasmaţi de "modelul european", spre deosebire de cei care îşi împlinesc cariera în SUA. Ba chiar, mulţi dintre românii care au început să lucreze cu entuziasm în proiecte Phare şi Ispa au suferit o trezire bruscă.

Au observat că agenţii naţionale rivale, măcinate de lupte interne, dau contracte pentru asistenţa instituţiilor publice unor consultanţi egoişti şi uneori avari, care încearcă să se neutralizeze unii pe alţii; sau că proiectele nu sînt niciodată finalizate sau sînt modificate în grabă, pentru că aceşti consultanţi apar şi dispar foarte rapid. Programele de twinning, menite să îmbunătăţească sistemul juridic, nu şi-au atins scopul. Merită să ne întrebăm unde s-a mai pomenit o alianţă ca cea dintre dinozaurii din CSM şi un consilier Phare, fostul judecător din Köln, Dieter Schlafen.

Dacă ar fi fost o abundenţă de bune practici aduse de schimbarea controlată de la Bruxelles cu beneficii pentru milioane de români, atunci ar fi mulţi cei pregătiţi să trateze cu deriziune şi dispreţ vederile unui profet Ieremia, cum sînt eu - oferind exemple concrete care să arate cît de mult m-am înşelat.

Consilieri neinspiraţi

Neîncrederea în proiectele europene, indusă de comportamentul neinspirat al multor (deşi nu al tuturor) consilieri şi consultanţi, va crea inevitabil o stare de spirit sceptică printre tinerii birocraţi şi analişti. Superstatul european este tot mai mult văzut ca un instrument de apărare a intereselor celor doi piloni gemeni, Franţa şi Germania. Acest lucru s-a văzut brutal de clar în 2003, cînd aceste ţări au sfidat ţintele de deficit bugetar, care trebuiau să asigure stabilitatea fiscală, în timp ce au impus aceste ţinte pentru alte state din UE, chiar prin amenzi. În 2004, s-a descoperit că Grecia minţise în legătură cu deficitul său bugetar pentru a fi capabilă să adere la zona euro în 2001.

Nu este surprinzător că o Uniune Europeană, ale cărei reguli sînt nesocotite şi unde nu există un control parlamentar real asupra executivului, este atrăgătoare pentru PSD şi pentru vasta sa reţea de clienţi din birocraţie, universităţi şi de peste tot. Ei se identifică cu conceptul de euroland nu doar pentru oportunităţile de a-şi spori puterea şi averea, dar şi pentru că ideea este una familiară: un directorat al oficialilor publici care, împreună cu politicieni puternici din statele mari, iau decizii importante, cu minimă preocupare pentru ce gîndesc sau ce vor oamenii.

Ameninţarea comunismului a împins înainte proiectul european. Cea mai mare parte din Europa liberă a cooperat economic şi a îngropat vechile rivalităţi pentru a fi puternică în faţa acestui pericol real. Colapsul inamicului a coincis cu planul ambiţios pentru o uniune economică şi monetară. Sentimentul unei ameninţări a continuat să fie invocat pentru a prelungi consimţămîntul pentru europenizare. Cancelarii Kohl şi Schroeder au susţinut că practicile UE, cum ar fi subvenţiile agricole mari, trebuie să continue sau reconcilierea franco-germană ar fi pusă în pericol; era nevoie de o UE puternică pentru a preveni noi războaie europene, sau chiar pentru a ţine Germania sub control.

Eforturile mandarinilor europeni şi ale stăpînilor lor politici de a promova valorile europene comune sau chiar un patriotism comun, care ar asigura combustibil pentru proiectul european, au un aer de improvizaţie disperată. Sînt sunete la fel de goale ca şi apelurile liderilor iugoslavi, dinainte de era Slobodan Miloşeivici, care cereau oamenilor să adere la frăţia oamenilor muncii din Iugoslavia. Rivalităţile soft dintre partea mediteraneană a UE şi nordul său, sau chiar între Europa catolică şi cea protestantă, pot fi gestionate în cadrul Uniunii. Dar acum apar rivalităţi economice mult mai dure, de cînd locurile de muncă şi fabricile se mută spre Est, unde profiturile pot fi mai mari, iar lucrători din noile state membre se mută spre Vest pentru a lua joburile celor de acolo.

"Concurenţă liberă şi completă" este un principiu major al politicii economice europene. Va provoca haos în România cînd economia internă va primi lovitura concurenţei. Dar deja destabilizează ordinea UE în chiar statele sale de bază. Liderii franco-germani nu au legitimitatea pentru a obţine consensul necesar reformelor economice dureroase. Bineînţeles că o dezintegrare violentă ca cea din Iugoslavia este puţin probabilă, dar patriotismul comun european este mult mai fals decît cel din vechea Iugoslavie, unde cîteva milioane de oameni chiar şi-au creat identitatea dincolo de naţionalism.

Rivalitatea economică între germanii vestici (Wessies) şi cei estici (Ossies ), în Germania unită, este controlată datorită prestigiului statului şi puternicei identităţi comune. Acestea fac ca vesticii să plătească taxe mai mari pentru a menţine nivelul serviciilor în estul mai sărac. Dar inadecvarea instituţiilor europene şi lipsa unei reale conexiuni emoţionale pan-europene fac ca aşa ceva să nu fie posibil între vechea UE şi mare parte din cei 10 (în curînd 12) noi membri. Este improbabil că europenii din Vest vor continua să trimită mari sume de bani către Bruxelles pentru că ei nu văd UE ca o entitate legitimă, aşa cum cei mai mulţi dintre ei îşi văd propriile ţări. În curînd, va fi mai mult decît evident că UE nu mai este un garant al păcii şi stabilităţii pe continent. S-a aruncat cu capul înainte, crezînd că pericolele războiului rece şi cele dinspre fundamentalismul islamic sînt singurele pe care Europa le înfruntă. Fără politici apte să garanteze siguranţa fiinţei umane şi să respecte identităţile naţionale, UE riscă să alimenteze conflicte pe care este prea fragilă să le controleze. Fecioara "România" crede că în sfîrşit a găsit un adăpost. Dar s-ar putea ca momentul să fie nepotrivit.

Românii care vor ca ţara lor să aibă un viitor ar trebui să conceapă planuri de urgenţă pentru supravieţuirea naţională, dacă proiectul UE sucombă sub megalomania şi politicile economice nerealiste care au adus sfîrşitul şi pentru rivalii săi comunişti. Odată ce buruienile vor năpădi clădirea Berleymont (noul sediu al Comisiei Europene - n. ed.) din Bruxelles, va fi prea tîrziu să ne mai gîndim la euroscepticism.

Tom GALLAGHER

Tom Gallagher este profesor la Bradford University, în Marea Britanie. În noiembrie 2004, i-a apărut la Editura Humanitas cartea despre România: Furtul unei naţiuni.
nicudrag
 
Messages: 108
Inscrit le: Ven Jan 28, 2005 6:41 am
Localisation: Bucuresti, Romania

Retour vers Discutii

Qui est en ligne ?

Utilisateur(s) parcourant actuellement ce forum : Aucun utilisateur inscrit et 1 invité

cron