14 Iulie - între Franţa şi America...

14 Iulie - între Franţa şi America...

Messagepar christine » Ven Août 04, 2006 12:29 pm

14 Iulie - între Franţa şi America...

eseu (din 12 iulie 2004)
de Ghinea Nouras Cristian

http://www.agonia.ro/index.php/essay/79505/index.html

Ce sens mai au termenii de francofonie sau francofilie pentru o ţară ca România, la început de Mileniu trei şi în plină eră a computerelor anglofone, nu putem şti prea exact. Societatea noastră are, oricum, probleme mai presante, iar cei doi termeni, vagi pentru mulţi concetăţeni, ies la lumină cam o dată pe an, de 14 iulie, adică de Ziua naţională a Franţei. Oricum, o sărbătoare mult mai puţin mediatizată decât 4 iulie, Ziua Americii, când tot românul cască gura la focurile de artificii şi apoi dansează în spumă, la discotecă, până în zori.
Dacă la capitolul francofonie, limba lui Voltaire tinde să devină a treia limbă străină, ca pondere a studiului în şcoli, după engleză şi germană, nici cu francofilia nu stăm prea bine. Nu pentru că, peste noapte, relaţiile noastre cu Hexagonul ar fi devenit inamicale – Doamne fereşte! Ci pentru că, din păcate, societatea românească a ajuns (cu câteva excepţii notabile) indiferentă la acest subiect. Paradoxal şi din necunoaştere, Franţa, ca noţiune, le este mult mai îndepărtată acum concetăţenilor noştri decât America.

M-am întrebat adeseori de ce, în conştiinţa colectivă a românilor, Franţa a rămas sinonimă cu clişeele anilor 60-70 şi cu imaginea unor actori precum Alain Delon sau Jean Marais, Louis de Funes sau Brigitte Bardot. Răspunsul este simplu: pe vremea răposatului Ceauşescu, atunci când politica sinucigaşă de decuplare a României de la pulsul lumii era în toi, Franţa a reprezentat ultimul desant cultural occidental care s-a retras de la noi. Până atunci, prezenţa sa a fost marcată (desigur, nu la nivelul perioadei interbelice) de coproducţii cinematografice semnificative, de unii artişti (e drept, mai stângişti) care ne vizitau relativ frecvent, dar şi de ziare precum L’Humanite, sau revistele pentru copii Pif sau Roudoudou, ultimele ziare şi reviste occidentale accesibile publicului larg înainte de 1990. Toate aceste argumente au dus la o stare de spirit de genul „iată, Franţa nu ne-a uitat..” În acei ani (s-o recunoaştem, şi cu încurajarea oficială), România era cu certitudine nu numai francofonă, ci şi francofilă. O iubire de la distanţă…

E drept, pentru noi, Franţa a fost şi prima fereastră care s-a deschis spre occident după 1990, dar trebuie să avem curajul de a spune răspicat că, tocmai în climatul de libertate de după Revoluţie, francofonia a regresat în ţara noastră. Îi suntem recunoscători noului ambasador Franţei, Philippe Etienne, că a recunoscut-o deschis, într-un recent dialog televizat cu Neagu Djuvara.
Pentru a se iubi, doi oameni trebuie mai întâi să se cunoască. Nu putem vorbi despre francofonie, atâta timp cât majoritatea francezilor sunt dispuşi să-i considere pe români nişte şmecheri, leneşi sau „ţigani”, iar noi păstrăm clişeele cu francezul frivol şi superficial (personaj pe care nu l-am întâlnit, mărturisesc sincer şi din experienţă personală, nici la Paris, Orleans, Lyon sau Strasbourg). „Folclorul” cu francezul călare pe bicicletă, cu bască şi pâinea baguette sub braţ, individul ce cântă şansonete sau chinuie un acordeon pe malul Senei ori decorul gen moulin Rouge, unde pe toate demoazelele le cheamă Mimi sau Fifi, sunt chestii depăşite, care nu au nimic cu Franţa contemporană. Aş sugera celor care au nostalgia lecturilor clasice despre Oraşul lumină să intre spre inima Parisului prin cartierul La Defense şi să încerce acel „şoc al viitorului” care dă o idee despre spiritul Franţei de azi.

România şi Franţa au mult prea multe afinităţi istorice şi culturale pentru a lăsa percepţia oamenilor de rând să se degradeze, treptat, de ambele părţi, prin dezinformare mediatică, „idei de-a gata” sau pur şi simplu, ignoranţă.

Nu prin seminarii sau reuniuni simandicoase vom revigora francofonia, ci prin obiective simple şi concrete. Primul pas ar fi revenirea în proporţii semnificative a limbii şi culturii franceze în şcoli şi pe ecranul televizoarelor (*). Iată o temă de meditaţie potrivită pentru guvernanţii noştri, măcar acum, de Ziua Franţei.
Vive l’amitie franco-roumaine!

(*) evident, aici vorbim despre percepţia comună şi excludem din discuţie amplificarea relaţiilor dintre oraşele înfrăţite, la nivel de ONG-uri, dar şi legăturile politice, militare sau economice la nivel înalt, care au evoluţii foarte bune (vezi investiţiile de anvergură realizate în România de Societe Generale, Renault, Michelin, Orange, Alcatel, Lafarge, Carrefour sau Cora).
christine
Site Admin
 
Messages: 276
Inscrit le: Mar Jan 25, 2005 6:29 pm

Retour vers Discutii

Qui est en ligne ?

Utilisateur(s) parcourant actuellement ce forum : Aucun utilisateur inscrit et 2 invité(s)

cron