NU (APRES LA DEBACLE)

NU (APRES LA DEBACLE)

Messagepar nicudrag » Mer Juin 01, 2005 10:07 pm

NU (APRES LA DEBACLE…)

Dupa cum era de asteptat (si m-am mai exprimat în acest sens prin alte mesaje precedente), Francezii au zis NU proiectului de Tratat Constitutional al UE, cu o majoritate neta de 10% diferenta fata de DA, impotriva opiniilor si îndemnurilor publice ale clasei politice, ale presedintelui si guvernului, cum si ale parlamentarilor din Franta. Aceasta rupere a poporului francez de clasa sa conducatoare va avea consecinte importante pentru modul de guvernanta a tarii în perioada urmatoare, pentru constructia europeana si nu numai.
Cauzele sunt multiple.

O prima categorie tine de structura textului. Partea a 3a a Tratatului, care reia principiile de detaliu ale organizarii pe toate planurile, inclusiv economic, nu avea ce cauta aici. Aceasta parte putea sa fie un tratat functional, aprobat de sefii de stat si de Parlamentul de la Strasbourg, cum si de Parlamentele nationale. Este un text juridic de specialitate, de neînteles pentru cetateanul mediu.

O a 2a categorie este constituita din false principii inacceptabile. Cu rara si tenace încapatânare, birocratia UE si Chirac au dus o politica desechilibrata în favoarea nemeritata a lumii musulmane. Corolarul acestei politici este invitarea Turciei (tara invadatoare asiatica, cu trecut genocidar) de a deveni la „termen” membra a UE, si care a si semnat textul la care ne referim, alaturi de celelelte 27 de tari europene, în mod cu totul nejustificat. Acest lucru este inacceptabil pentru Francezi, pentru ca Turcia nu este capabila sa devina solubila în democratie si laicitate. De aceea, in textul Tratatului constitutional s-au facut formulari voit vagi, evitându-se în mod constient doua mentiuni fundamentale. In primul rând s-a refuzat înscrierea în Preambulul textului constitutional european precizarea identitatii civilizatiei greco-romane si a moralei iudeo-crestine, care stau la temelia identitatii noastre de doua milenii. In al doilea rând nu s-a precizat întinderea constructiei europene, recte granitele sale. In Asia Mica, pâna în Irak ? In Siberia ruseasca, parte indisolubila a Rusiei, pâna la Vladivostok ? Iata o grava eroare, care este refuzata pâna si de cei care nu sunt specialisti în geopolitica ! O Europa care nu se stie ce este, o entitate condusa dupa principii declarative si fara contur precizat, desi este clar ca alte tari non-europene, care doresc, pot fi invitate a deveni „parteneri privilegiati” ai UE, daca si când vor îndeplini conditiile democratiei, ale economiei sociale de piata si ale legislatiei europene comunitare. Analiza acestei chestiuni tine de logica elementara si de bunul simt istoric si identitar.

O a treia categorie de cauze tine de conceptii criticabile, aflate la baza constructiei europene. Astfel, disjungerea completa a Bancii Europene de la Frankfurt de guvernanta europeana nu a adus buna stare a Uniunii Europene. Somajul a devenit structural si a atins cote inacceptabile pentru populatie. Numai Anglia, cu un guvern social-democrat nedogmatic, care n-a aderat la moneda comuna (Euro) si care n-a acceptat sistemul social franco-german, a reusit practic sa nu aiba somaj si sa asigure un nivel de prosperitate minimal acceptabil. Balanta comerciala europeana este in prabusire, cu exceptia Germaniei, din motive traditional-tehnologice.
Uniunea Europeana nu are o politica comuna de imigrare, ceea ce permite instalarea unei demagogii auto-distrugatoare, care destabilizeaza structura sociala si agraveaza somajul. Suprimarea controlului frontierelor interne din spatiul Schengen permite existenta unei invazii în masa de imigranti ilegali, fara niciun fel de pregatire profesionala, destinati sa îngroase somajul lumpen-proletar, populatia din „bidon-viluri”, infractionalitatea si terorismul. Pacea si echilibrul sociala sunt astfel serios zdruncinate.
Pe de alta parte, fara nicio pregatire prealabila organizationala, fara o pregatire a opiniei publice, tarile noi aderente din Est sunt privite în mod egoist ca piete cu forta de munca puternic concurentiala si creatoare de delocalizari industrial-economice, pernicioase pentru tarile din Europa Occidentala.
U.E. a exagerat reglementarile birocratice excesive, încercând sa reglementeze pâna si tehnologia de fabricatie a brânzeturilor, care nu este nici macar nationala, ci regionala. Acest fapt îi dezgusta pe producatori, ale caror produse nu sunt nici macar protejate sau a caror cantitate nu este coordonata cu evolutia procesului inerent de mondializare.
U.E. nu este suficient de democratica, Parlamentul European având mai mult un rol consultativ. Incercarea limitata de a-i spori atributiile nu a stârnit încrederea electoratului. De altfel, cea mai mare parte a constructiei europene s-a facut în spatele „usilor închise”, fara consultarea sistematica, regulata a parlamentelor nationale. Nici nu este de mirare, deoarece însusi Parlamentul francez are atributii limitate, practic fara drept de initiativa parlamentara si cu ordine de zi dictata de guvern !

A patra categorie de cauze o reprezinta ideea aroganta, inculcata Francezilor, a unei specificitati de exceptie, politica, economica si culturala a Frantei, în raport cu restul Europei si al lumii. Nu este deci de mirare ca de-a lungul anilor, Franta s-a opus energic unor etape ale constructiei europene, generând mai multe crize. Astfel, în 1954, Franta a refuzat sa ratifice proiectul de Comunitate Europeana de Aparare, tratat semnat cu 2 ani mai înainte. Apoi, în 1963 si 1967, generalul de Gaulle a opus vetoul francez aderarii Angliei la Comunitatea Europeana, adeziune care totusi a putut avea loc abia în 1973. In 1965, Franta a practicat politica „scaunului vid” din cauza politicii agricole comune, pe care nu vroia sa o accepte. In 2003, Franta a provocat diviziunea Europei în problema irakiana, iar presedintele Chirac a imputat noilor tari aderente din Est de a fi ratat momentul de a tacea cu privire la aceasta chestiune (problema dulaului si a cateilor). Tot în 2003, Franta si Germania au deschis criza nerespectarii „Pactului de Stabilitate”, acceptat în prealabil, depasind limitele stabilite ale deficitului bugetar national, din incapacitatea de a modera cheltuelile statului monopolist. Nu este deci de mirare ca o mentalitate de aderare la o politica comuna europeana nu are radacini în Franta, desi în anumite cazuri o opozitie ar fi fost partial justificata pentru un stat care îsi apara interesele.

A cincea categorie de cauze este de natura interna, specifica Frantei. Dupa o catastrofala guvernare socialista dogmatica, de nuanta marxista, noul guvern de centru-dreapta, de natura pragmatica, n-a stiut si nici n-a avut curajul sa introduca reformele structurale de care Franta are o acuta nevoie, reforme întârziate de câteva decenii, si pe care presedintele Chirac le anuntase cu prilejul alegerilor prezidentiale si legislative în urma cu 3 ani. Aceasta situatie a creat o angoasa sociala fara precedent în Franta.
Rezultatul a fost ca tara s-a înglodat în scaderea ritmului necesar de dezvoltare economica si stiintifica, starea sociala a populatiei s-a înrautatit, fara sperante de îndreptare. In lipsa unui program serios de constructii de locuinte, s-a ajuns la o grava criza în domeniu, cu preturi si chirii inabordabile pentru o mare parte a populatiei. Somajul stagneaza de ani de zile la 10% din populatia activa, cu o cifra de aproximativ 2,5 milioane de someri, la care se adaoga alti 1,5 milioane de persoane fara lucru si fara ajutor de somaj, care „traiesc” dintr-un ajutor social extrem de limitat, denumit RMI (venit minimal de insertiune). Un numar impresionant de persoane „fara domiciliu fix” (adica fara locuinta), cum si câteva sute de mii de imigranti ilegali care traiesc în cea mai mare mizerie întregesc tabloul social sumbru al tarii. Salariile stagneaza de mai multi ani, aproape o treime din salariati sunt platiti cu sau aproape de salariul minimal legal (SMIC), în timp ce preturile si tarifele serviciilor au crescut , mai ales dupa introducerea noii monede „Euro - €”.
O serie de avantaje sociale si cheltueli somptuoase ale statului monopolist nu au acoperire în resurse de finantare, astfel încât datoria publica a Frantei depaseste 1000 de miliarde de Euro, datorie care cade asupra urmasilor : fiecare copil se naste cu o datorie de 18000 de Euro !
Serviciile asa zis publice sunt pletorice si functioneaza nesatisfacator, masurile de a le introduce în sistemul concurential fiind foarte timide si fara termene precise. Industrii importante se afla înca în sfera statala, deci înca neprivatizate, cu eforturi importante pentru buget (Românii stiu foarte bine cum functioneaza un astfel de sistem). Tara are peste 4 milioane de salariati cu statut de „functionar”, fara obligatie de rezultate si cu avantaje superioare, nejustificate, în raport cu sfera salariatilor din domeniul privat, ceea ce pentru o economie liberala este o ineptie. Statutul acestora este aparat de sindicate extremiste de stânga, care folosesc cu usurinta greve, în special în domeniul transporturilor publice. De altfel, presedintele partidului majoritar – Nicolas Sarkozy a denuntat recent modelul social francez, atât de pretuit de clasa politica franceza.
Economia franceza începe sa devina necompetitiva pe plan mondial, deoarece este strivita de impozite si taxe care, împreuna cu cele care privesc populatia, reprezinta aproximativ jumatate din produsul national (PNB), situatie de neîntâlnit printre tarile avansate. Reducerea programata a impozitelor s-a redus la cifre nesimnificative si nu exista alta solutie decât reducerea substantiala a cheltuielilor statului, cu cel putin 10% în urmatorii 2 ani, daca exista vointa si curaj. Declararea unei stari de urgenta speciala se impune de la sine, cu explicarea cauzelor si remediilor.
Iata de ce NU-ul popular a fost în mare parte, de la stânga la dreapta spectrului politic, determinat de reactia negativa a Francezilor fata de situatia sociala nesatisfacatoare, cauzata de guvernantii de stânga sau de dreapta de-a lungul anilor.
Ca exista o situatie interna curioasa în Franta este demonstrat si de existenta unui partid poltic important de extrema dreapta, dar si de cea a unor partide de extrema stanga – Partidul Comunist , cum si doua partide trotskyste (sigurele în lumea contemporana), toate fiind forte centrifuge fata de unificarea europeana. Insusi Partidul Socialist nu are un caracter social-democrat, cultura sa fiind puternic colorata de marxism. Ca dovada a unor mentalitati ciudate, într-o lume moderna, stau si doua exemple redate în presa. Astfel, cu ocazia grevelor recente ale elevilor din Franta, un profesor de liceu din Reims a continuat sa organizeze cursuri, ceea ce a produs furia organizatorilor, care au cerut inspectoratului scolar sanctionarea acestui profesor. Inspectoratul s-a executat întocmai, recomandând totodata acestui profesor „sa-si adapteze pedagogia” ! Cu accelasi prilej, sindicatul magistratilor a redactat si distribuit elevilor manifestanti o brosura, în care li se explica cum anume sa se comporte în caz de arestare pentru violentele si pagubele materiale produse de ei, în asa fel încât sa scape rigorilor legii !
Principala „victima” politica a votului francez este însasi pozitia presedintelui Chirac. Cunoscutul saptamânal L'Express se adreseaza astfel presedintelui : „Zece ani de putere, zece ani pierduti : statul este ruinat, plin de deficite, gangrenat de somajul care nu înceteaza sa progreseze. Mai grav, tara – cum tocmai a demonstrat acest „nu” Europei, nu mai crede în nimic, înecata în nihilismul al carui autor sunteti. Acesti tineri dezamagiti, fara proiect si fara respect, pe care i-ati primit la Elysée, în fata televiziunii la începutul campaniei, sunt copiii politici ai Dvs : o generatie Chirac, pe care nici macar nu sunteti în stare sa o întelegeti! In acea seara, oglinda esecului Dvs. a fost nemiloasa. Acest „nu” anomic, care transforma pesedentia Dvs. lenesa într-o tragedie a regelui Lear, este produsul domniei voastre... Trebuie sa fii un de Gaulle, un Mendes sau un Clémenceau pentru asumarea alegerilor (facute) si a consecintelor (lor)...";

O noua pagina istorica se întoarce, platind astfel erorilor europene si nationale. Viitorul este întotdeauna imprevizibil.

Prof. dr. D.F.Lazaroiu, Paris - Franta
lazaroiu@club-internet.fr
nicudrag
 
Messages: 108
Inscrit le: Ven Jan 28, 2005 6:41 am
Localisation: Bucuresti, Romania

Retour vers Discutii

Qui est en ligne ?

Utilisateur(s) parcourant actuellement ce forum : Aucun utilisateur inscrit et 1 invité

cron