ROMÂNI IN FRANŢA - itinerarii de suflet

ROMÂNI IN FRANŢA - itinerarii de suflet

Messagepar christine » Mer Juin 21, 2006 7:17 am

ROMÂNI IN FRANŢA - itinerarii de suflet -
(partea I-a)

OBSERVATORUL , Toronto

Relatiile dintre francezi si români au un caracter special, distinct, puternic, ele fiind bazate pe înrudirea lingvisticà, pe originea comunà, latinà, pe afinitàti sufletesti compatibile, pe tràiri si sentimente gemene. Eliade Pompiliu unul din primii cercetàtori ai relatiilor dintre fracezi si români aprecia, în lucrarea „Influenta francezà asupra spiritului public in Romània. Originile”, cà ne aflàm în fata unei înrâuriri care „prezintà carcateristici cu totul deosebite”. Influenta Frantei asupra românilor, într-o primà etapà, nu seamànà cu legàturile care se stabilesc între popoarele constituite, fiecare cu felul lui de a fi.

Primele contacte dintre reprezentantii Frantei si români se constituie în ceea ce Eliade Pompiliu defineste a fi „actiunea exercitatà de un popor mare, ajuns într-un stadiu înaintat de civilizatie, asupra a douà provincii care, în momentul contactului cu Franta nu contau pentru raportul international de forte, pentru civilizatie si istorie”. Din contact Frantei cu locuitorii Tàrii Romànesti si Moldovei – continuà el - a rezultat nu renasterea poporului român ci însàsi nasterea lui, interesul psihologic fiind, aici, mai important chiar decât interesul istoric propriu zis.
Relatiile nemijlocite dintre oameni sunt infinit mai interesante decât evenimentele însele. Analiza lor ne pune în fata unui veritabil spectacolul al sufletului omenesc care accede, pas cu pas, încetul cu încetul, la civilizatie. „Rareori – spune Eliade Pompiliu - actiunea unui popor asupra altuia a fost mai completà, mai cuprinzàtoare, mai acoperitoare decât influenta Francezà în România”.

Unul din momentele de importantà deosebità ale relatiilor româno-franceze a fost Unirea Principatelor, act politic patronat de împàratul Napoelon al III-lea. Unirea Principatelor Române a fost apreciatà de Paul Morano, fost ambasador în Romània càsàtorit cu o printesà Sutu, ca evenimentul care i-a determinat pe români sà aleagà Franta ca pe a doua tarà, este actul istoric care a pus bazele unei „pasiuni” pe care tara noastrà n-a încetat s-o nutreascà decenii în sir fatà de „Sora ei din Occident”.

Elita intelectualà francezà, istoricii, oameni de culturà si diplomatii francezi au meritul de a fi descoperit poporul român, de a-l fi individualizat în conglomeratul de natiuni ale sud-estului european. Consulii Frantei la Bucuresti si Iasi în vecul al XVIII-lea si în prima jumàtate a celui de al XIX-lea au legat strânse prietenii si au stabilit chiar legàturi de rudenie cu reprezentantii aristrocratiei române.

Baronul de Bois le Comte, consul la Bucuresti, defineste cu precizie, într-un raport din 18 mai 1834, preocuparea si încrederea în viitorul relatiilor Frantei cu statul national român care-si anunta aparitia pe harta Europei. „Caracetrul lui Barbu Stirbey, marea lui influentà, netàgàduita lui superioritate asupra celorlalti membri ai guvernului – scria consulul francez - m-au ispitit sà mà làmuresc cu dânsul cu mai multà libertate: ceeace fàcui într-o convorbire care, îndulcità si ràspàndità cu arta ce posedà, stabili situatia si nautra actiunii mele în tarà, si mà scuti de orice altà explicatie cu boierii. Cerându-mi sfatul, l-am îndemnat sà modereze înrâurirea ruseascà, împiedecând-o de a abuza. Veti reusi, stàruind a và face cunoscuti din ce în ce mai mult în Europa, atràgându-i privirile asupra ceea ce se petrece la Dumneavoastrà. Tot ce va face sà vorbeascà de dumneavoastrà va intra în aceastà privintà în adevàrata dumneavoastrà politicà. Faceti sà se vorbeascà de dumneavoastrà în ziarele noastre, fie chiar numai în cele literare. Puneti, de voiti, în discutie ideea ràspândità printre dumneavoastrà de a face din Principate un mare Ducat al Daciei, sau o Confederatie Dunàreanà. Incercati sà ne obisnuiti cu numele dumneavoastrà, cu produsele, cu minunatele privelisti ale Carpatilor, cu istoria, cu particularitàtile obiceiurilor si cu felul dumneavoastrà de trai. Stàruiti a trimite copiii dumneavoastrà sà învete la noi, a và sluji de o limbà ce và întovàràseste din ce în ce mai mult la miscarea intelectualà a Europei, ca Europa sà se obisnuiascà cu ideea cà existà o natiune valahà, ca sà se cunoascà însemnàtatea acestei natiuni”.

Ne gàsim în fata unui veritabil cod al regulilor si mijloacelor ce trebuiau urmate de Principatele Romàne pentru a se impune în constiinta Europei, iar contactele din ce în ce mai numeroase dintre aristrocratia româneascà si cercurile politice si culturale franceze ilustreazà cu pregnantà acest curs care a însotit, a favorizat si sprijinit procesul istoric de creare si afirmare a statului national român modern.

Incepînd cu Epoca Regulamentarà, contactele românilor cu civilizatia francezà iau amploare si se permanentizeazà, au ecouri tot mai mari în rîndurile elitei aristrocatice moldo-valahe. Fii de domnitori si de boieri, bursierii statului, care vor pune temeliile învàtàmântului în limba românà, urmeazà studii pedagogice, de drept, profesionale la Paris sau în alte universitàti franceze. Pasoptistii Ion Ghica, Al. I. Cuza, C. A. Rosetti, M. Kogàlniceanu si altii, generatiile de intelectuali, artisti, oameni politici care au studiat în Franta în a doua jumàtate a veacului al XIX-lea dezvoltà acest trend profrancez, impunînd elementul românec din colegiile si facultàtile franceze ca fiind unul din cele mai numeroass si mai reprezentative în mareea de studenti stràini de la Paris.

Prin ei, prin lucrarea lui Jules Michelet, „Légendes démocratiques”, din numeroasele càrti de càlàtorie pe meleagurile momdo-valahe, din rapoartele diplomatice, elita intelectualà si politicà francezà descoperà un popor si o tarà nouà pe harta Europei. Numeroase personalitàti romàne si-au legat destinul de Franta: printii Grigore si George Bibescu, cel dintâi fiind primul student stràin acceptat la Scoala Militarà de la Saint-Cyr. Alt membru al acestei familii ilustre, George Valentin Bibescu, marele pilot, a fost elevul lui Luis Blériot si prieten al scriitorului Saint Exuperry. Si evocarea românilor care si-au legat destinul de Franta poate continua cu mii si mii de alte nume celebre.

Dinamica relatiilor româno-franceze a fàcut ca balanta influentelor, de o parte si de alta, sà aducà, mai ales în plan intelectual, artistic, stiintific, literar, al creatiei, si elemente de complementaritate, de înrâurire profundà, de integrare si asimilare. „Scriind in francezà, numerosi literati români au contribuit la construirea Frantei intelectuale – a declarat ambasadorul Philipe Etienne în discursul la Academia Românà -. Franta a asimilat un numàr impresionant de scriitori români, printre ei Martha Bibescu, Ana Brâncoveanu de Noailles, prima femeie care a primit „Legiunea de Onoare” în grad de comandor, Elena Vàcàrescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, pictori, sculptori, muzicieni, oameni de stiintà, precum matematicianul Pierre Seraiescu Coculescu”. Putini români stiu cà pe peretele interior al Pantheonului, pictorul Puvis de Chavannes a pictat-o pe frumoasa sa sotie, Maria Cantacuzino, sub chipul Sfintei Genoveva, protectoarea Parisului.

Fàurirea statului român nodern, cucerirea independentei de stat, dezvoltarea si afirmarea României pe plan international au generat, concomitent si ca o consecintà a cuprinzàtorului evantai diplomatic, un veritabil exod de tineri care au pleacat spre Occident pentru a-si desàvârsi studiile superioare, de multe ori si liceale, marea lor majoritate orientându-se spre Franta, îndeosebi spre Paris.

Prin relatiile care s-au stabilit între elevii si studentii români si colegii lor francezi, unii, viitori ministrii, deputati, senatori, universitari, publisti, literati, România si-a creat un larg cerc de „prieteni” care au sprijinit demersurile politice, diplomatice, economice, militare ce au dus la modernizarea statului si la desàvârsirea unitàtii nationale.
In cuvântarea rostità la 17 noiembrie 1918, în cadrul manifestàrii „Ziua României”, organizatà de Asociatia „Le Rapprochement Universitaire” în cinstea misiunii universitare române, profesorul Larnaude, presedintele Asociatiei si decanul Facultàtii de drept, declara : „Relatiile intelectuale cu românii existà, nu trebuie dacât sà le continuàm si sà le întàrim. Nu pot sà mà refer decât la Drept, pentru cà nu cunosc decât Facultatea de Drept, dar, sà-mi fie permis sà và spun cà dintr-un numàr de 1100 de studenti stràini care frecventau aceastà institutie înainte de ràzboi, aproape 300, deci circa un sfert, erau români”. Tot atunci, subliniind prezenta numeroasà a românilor veniti la studii la Paris, profesorul Victor Bérard, cunoscut orientalist, adàuga, adresându-se doctorului Ion Cantacuzino, rectorul Universitàtii din Bucuresti : „Và amintiti desigur cà, în anii 1880, Liceul Ludovic cel Mare era locuit de provinciali ca mine si de români ca dumneavoastrà, si, în fiecare duminicà, gasca de provinciali francezi da bratul gàstii de români, pentru a merge în Parcul Montsouris, discutând despre tot felul de lucruri, noi, francezii, de revansà, voi, românii, de viitor”.

Editura „Oxus” din Paris a editat în 2003, în ciclul „Les étrangers de Paris”, volumul „Les roumains de Paris”, „Roumanie, capitale…Paris”, „Guide des promenades insolites sur les traces des Roumanis célèbres de Paris”. Dupà o îndelungatà si stàruitoare muncà de documentare, autorul, dl. Jean-Yves Conrad, pune la dispozitia celor interesati de cunoasterea istoriei relatiilor româno-franceze o operà care evidentiazà aportul considerabil pe care reprezentanti de frunte ai literaturii, picturii, sculpturii, muzicii, stiintei l-au adàugat patrimoniului cultural si stiintific al Frantei.


„ Nombre de lectrice et de lecteurs – scrie autorul -, qu’ils soient français mais aussi roumains, seront sans doute surpris de découvrir autant de noms marquants pour notre culture. C’est sans aucun doute parce qu’ils ignorent, pour les Français, ou minorent, pour les Roumains, la diversité et la qualité de ces femmes et hommes de letres, acteurs, artistes peintres, sculpteurs, musiciens, chanteurs, juristes, scientifiques, hommes politiques qui ont laisée une trace dans notre capitale. En parcourant les rues de Paris en ma compagne – continuà Jean-Yves Conrad -, vous serez sans doute frappés comme moi par le nombre d’artistes roumains juifs parmi ceux rencontrés, par la simplicité des sépultures de ces êtres d’exception, par leur attachement viscéral au pays que les vit naître, pour la francophilie et leur respect appuyé pour la langue française, pour leur humanisme et leur bonté naturelle ; bref, par-delà des difficultés matérielles qu’ils subirent et bien qu’ils soient arrivés en pleine gloire, pour certains, ces femmes et ces hommes sont toujours restés roumains, les enfants du dor, imprégnés au tréfonds de leur être par le bon sens et l’hospitalité des paysans de Moldavie, de Transylvanie et de Valachie.”

Prezentând contributia literarà, artisticà, stiintificà pe care înaintasi si semeni de-ai nostri au adàugat-o sau o aduc la patrimoniul cultural al Parisului, dl. Conrad ne oferà suficiente temeiuri de mândrie, de încredere si sperantà pentru a depàsi ceea ce domnia sa numeste „inconvenientul de a te naste român” pe care îl resimt unii dintre conationalii nostri stabiliti în Occident în ultimele decenii.

Cette monographie, fruit d’un travail approfondi de recherche qui regroupe pour la première fois en un même ouvrage l’ensemble de ces Roumaines et Roumains du passé ayant hissé haut le pavillion de leur pays en notre capitale, comblé une lacune importante et présente deux vertus esentielles à mes yeux : retarder le fuite du temps, certains des lieux mentionnés ayant disparu ou disparaissant inexorablement, et rendre leur fierté à toutes les Roumaines et à tous les Roumanis du monde entier, afin qu’ils ne ressentent plus jamais <> roumain, pour plagier le titre d’ouvrage d’un des plus grands philosophes du XX-é siècle : Emile Cioran.
<< Réveille-toi, Roumain !>>. Ne t’abandonne pas à tes démons du passé et du présent. Pense plutôt aux grands hommes qui ont marqué ton histoire, mis en valeur au cours de ces balades, et à ceux du présent dans cette ville que je n’ai pas décrits, mais qui mériteraient leur place tout autant. Préserve l’avenir de toutes ces jeunes Roumaines et de tous ces jeunes Roumains qui étudient actuellement avec courage et détermination dans nos meilleures universités parisiennes et qui sont un gage de confiance pour l’avenir.”
Numeroase alte lucràri întregesc imaginea asupra prezentei si contributiei românilor în viata literarà, artisticà si stiintificà a Frantei. Dr. Alexandre Davier din Meudon, a editat lucrarea „Români la Paris: Marile familii (1870-1918)”. Ciclul de studii „Literatura românà de espresie francezà” este în plinà derulare. Toate confirmà interesul crescînd pentru contributia consistentà si diversà pe care românii au avut-o si o au la dezvoltarea artei si culturii franceze.
Prezenta la Paris a numeroaselor saloane literare românesti, începând de la mijlocul veacului al XIX-lea si începutul celui de al XX-lea, ilustreazà ceeace poetul Vasile Alecsandri a definit prin notiunea de „român civilizat”, exponenti ai modernitàtii, ai dialogului literar, politic, artistic.
Este cunoscut faptul cà influenta literaturii si spiritului francez s-a exercitat asupra a numerosi scriitori români, în lucràri scrise în ambele limbi, începând cu generatia romanticà, legatà de 1848, a lui Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Ion Heliade Ràdulescu, Ion Ghica, continuând cu Al. Macedonski, teoreticianul simbolismului, cu generatia de la frontiera dintre secolele XIX si XX, a creatoarelor iesite din rândurile aristrocratiei românesti, care au inaugurat curentul celor îndràgostiti de cultura si literatura francezà: Elena Vàcàrescu (Héléne Vacaresco), Iulia Hasdeu (Camille Armand, pseudonim), Anne Elisabeth Brancovan, comtesse de Noilles, Martha Bibesco. Sirul românilor pasionati de cultura si literatura francezà continuà cu nume celebre: Nicolae Grigorescu, Constantin Brancusi, muzicieni: Stan Golestan, Marcel Mihailovici, Filip Lazàr, George Enescu, care creazà „Oedip” la Paris, în 1936, dupà un libret în francezà, Panait Istrati, care scrie în francezà la îndemnul lui Romain Lolland, Tristan Tara, fondatorul Dadaismului si altii.

Istoria relatiilor româno-franceze are numeroase momente de referintà, mai mult sau mai putin cunoscute de publicul larg. Prezenta insolità, în deceniile de început ale veacului al XIX-lea, a studentilor fii de domnitori si mari boieri si a primilor bursieri valahi ori moldoveni veniti la studii va deveni, la mijlocul secolului, îndeosebi dupà Unirea Principatelor Române, o componentà româneascà distinctà, numeroasà, dinamicà în peisajul liceal, universitar si cultural al Frantei.

Secolul al XIX-lea exprimà cu putere procesul de stabilire, de consolidare si înflorire a relatiilor dintre elitele intelectuale ale celor douà popoare, a contactelor si dialogului universitar, literar, artistic, politic. Vom enumera, aleatoriu, referindu-ne îndeosebi la provincia istoricà Valahia Micà, asupra càreia ne-am documnetat cu precàdere, cîteva dintre personalitàtile culturale, stiintifice si artistice care au studiat ori au activat în Franta, contribuind la stabilirea unor raporturi din ce în ce mai strânse între români si francezi.

Familia de boieri Bibescu îsi trage numele de la satul Bibesti-Gorj. Marele vornic Dimitrie Bibescu s-a càsàtorit în 1824 cu Caterina Vàcàrescu, strànepoata domnitorului Constantin Bràncoveanu. Fiii lor au devenit domnitori ai Tàrii Românesti: Gheorghe Bibescu si Barbu Stribey, ultimul fiind înfiat de vornicul Stirbey.

Gheorghe Bibescu, s-a nàscut la Craiova, în 1802. Dupà studiile de la Bucuresti, a fost trimis în capitala Frantei, în 1817, devenind doctor în drept al Facultàtii din Paris. A fost ministru de justitie, ministru de externe, dupà 1834 a tràit o lungà perioadà de timp la Paris si Viena, a fost domn al Tàrii Romànesti între 1842-1848, deputat în Adunarea Ad-hoc în 1857, dupà care s-a stabilit la Paris, unde a decedat în 1873.

Printre primii bursieri romàni care îsi fac studiile în apus, la Pisa, în Italia, si la Paris, începând din 1820, se aflà Petrache Poenaru, I. H. Ràdulescu, Eufrosin Poteca, Simeon Marcovici. Alexe Marin (1814-1895), nàscut la Craiova, pleacà în 1845 la Paris pentru a studia fizica si chimia. Intors în tarà în 1850, Alexe Marin a devenit decan al Facultàtii de stiinte.
In septembrie 1848, dupà intrarea trupelor otomane în Bucuresti, Ion Heliade Ràdulescu si alti revolutionari au plecat în exil în Franta si au încercat sà organizeze emigratia româneascà, merge la Londra pentru a explica obiectivele revolutiei si, în 1850, desfàsoarà la Paris o intensà activitate publicisticà colaborând la ziarele: „Le Temps”, „La Voix du Peuple”, „Revue de la Ligue du Peuple”. La 2 decembrie 1849 s-a constituit la Paris „Asociatia românà pentru conducerea emigratiei”, condusà de un comitet din care fàceau parte I. Ghica, Gh. Magheru, N. Bàlcescu, C. A. Rosetti, D. Bràtianu.

Acum se cimenteazà primele legàturi durabile cu elita literarà, publicisticà, politicà francezà. In momentul când este proscris, dupà lovitura de stat din 1851, istoricul, poetul si omul politic Edgar Quinet (1803-1875), unul din marii prieteni ai poporului român, acesta trece frontiera gratie unui pasaport valah, în compania principesei Cantacuzino, stabilindu-se la Buxelles pentru o perioadà de 8 ani. Se càsàtoreste, în 1843 cu o nemtoaicà si, dupà decesul acesteia, se recàsàtoreste, în 1851, cu o tânàrà vàduvà de origine românà, Harmoine Asaki. La Spa, îl întâlneste pe Gheorghe Asaki, în 1855 si 1856. Republican convins, apàràtor al libertàtii, revine dupà exil în Franta, dupà càderea lui Napoleon al III-lea. A avut un rol important în istoria Europei. A càlàtorit în Germania, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Elvetia. A fost pasionat de lupta grecilor contra Turciei si s-a manifestat ca un apàràtor al românilor si sârbilor. Luând cunostintà de istoria poporului român, Quinet apreciazà, în „Oeuvres complèts”, vol. VI, Bruxellex, 1856, cà: „Românii au fost în secolele XV-XVI unul din bulevardele crestinismului; ei au vàrsat din abundentà sângele lor pentru aceastà cauzà în nesfârsite bàtàlii. Altii au cules gloria, profitul, onoarea; ei nu s-au ales decât cu dezastrele. Este necesar ca aceastà nedreptate sà se eternizeze ?”.
Dupà ce a absolvit Scoala militarà din Bucuresti în 1854, generalul Stefan Fàlcoianu a continuat studiile la Scoala de Stata Major din Paris, pe care a absolvit-o cu rezultate remarcabile în 1862, si a lucrat ca atasat la Statul Major al Imperiului Francez între 1862-1864.

Eugeniu Carada s-a nàscut la Craiova, la 29 noiembrie 1936, fiind botezat la biserica Bràndusa. A absolvit Colegiul national, avànd profesor pe francezul L. C. Raymond, a continuat studiile la Collége de France, apoi dreptul si literele, pànà în 1857. In 1867 este trimis cu misiune diplomaticà la Paris. In 1872 pleacà la Paris si ràmâne în capitala Frantei pânà în 1876. Impreunà cu Luis Blanc si avocatul Alfred Talandier, maçoni de Rit Memphis, ca si Garibaldi sau ginerele lui Karl Marx (Charles Longuet), scot ziarul „l’Homme libre” în care publicà articole referitoare la situatia românilor aflati sub dominatii stràine. Actioneazà pentru a forma în Franta un cât mai puternic curent în favoarea unirii tuturor tinuturilor locuite majoritar de români. S-a logodit cu Jeanne Demesnil, nepoata lui Jules Michelet, dar a refuzat sà se stabileascà în Franta. Se întoarce în România în 1877.

Printre craiovenii care au studiat în Franta la mijlocul secolului al XIX-lea se numàrà: Thoma Mar Ocneanu, cursurile Facultàtii de drept din Paris în 1862-1863, împreunà cu Ion Titulescu, viitorul prefect al judetului Dolj în timpul ràzboiului pentru cucerirea independentei, tatàl lui Nicolae Titulescu, Dumitru Dràghicescu (1842-1918), a obtinut doctoratul la Paris, profesor de medicinà, deputat, senator; Gheorghe P. Constantinescu (1844-1896) si-a fàcut studiile la Sorbona, profesor la Liceul „Carol I”, tatàl lui Gogu Constantinescu; dr. N. Kalinderu, intern al Spitalului „Caritàtii” din Paris în anul 1860, Gànescu, ziarist la Paris în anii 1860-1861.

La Paris, în str. Courcelles nr. 69, a fiintat „Salonul literar Elena Brâncoveanu”. Cel ce a fàcut legàtura între comunitatea româneascà si lumea literelor si aristrocratia francezà a fost Proust. Proust frecventa cu insistentà saloanele literare ale Elenei Brâncoveanu, stràlucità pianiastà, sotia printului Alexandru Bibescu. In saloanele casei sale au fost deseori Listz, Wagner, Gounod, Leconte de Lisle, Anatole France, Claude Debussy.
Alàturi de Elena Brâncoveanu, Parisul a fost înobilat de o aleasà „salbà de printese române”: Anne de Noilles, Martha Bibescu, Elena Ghica, nepoata lui Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei care a fost ucis pentru cà s-a opus ràpirii Basarabiei, decedatà la Florenta, Elena Vàcàrescu, Dora d’Istria, noblie si talentate românce care au fermecat Capitala mondialà a luminii prin cultura, rafinamentul si spiritul lor creator.
In urmà cu ceva timp, s-a lansat initiativa organizàrii „Musée des communautés roumaines de l’exil politique et des originaires de Roumanie”, care-si propune sà identifice personalitàti si organizatii românesti care detin obiecte, fotografii, scrisori, pasapoarte, alte màrturii susceptibile a face parte din viitorul muzeu. Initiatorii acestei actiuni nu trebuie sà omità contributia pe care au avut-o personalitàtile originare sau legate de Valahia Micà.

Pictorul Theodor Aman (1831-1891), fondatorul Scolii romàne de artà si precursor al scolii moderne de artà din Romània. Dupà ce a luat lectii de picturà la Craiova, cu C. Lecca, pleacà la Paris, în 1850, unde studiazà pictura cu Michel Martin Dorling, si, din 1851, cu François Edouard Picot. Incepe sà picteze compozitii istorice: „Cea din urmà noapte a lui Mihai Viteazul”, 1852, „Bàtàlia de la Oltenita”, 1854, „Bàtàlia de la Alma”, 1855, „Unirea Principatelor”, 1857, o frescà a liderilor unionisti si a Craiovei din preajma Unirii. A participat la Expozitia Universalà de la Paris din 1855 cu tabloul „Bàtàlia de la Alma”. A revenit la Paris în repetate rînduri, adeseori însotit de unul dintre cei mai buni prieteni, Elefterie Cornetti.
In 1860, la 3 septembrie, N. Kalinderu íi scrie lui Cornetti, care-i acordase un împrumut, de la Paris. Comunicîndu-i vesti din capitala Frantei, îl íntreba dacá primea “jurnalul lui Gánescu” despre scrierile politice ale lui St. Marc Girardin si íl felicita pentru numàrul mare de voturi obtinute în alegeri.

La 4 mai 1861, dintr-o scrisoarea de la Th Aman aflàm : “Iubite Cornetti. Ín mai multe ränduri am voit sá-ti adresez epistola aceasta, însá dezordinea Capitalei face ca chiar amicii sá-si uite datoria. Ideea ce ai avut de a face un voiaj cu mine mi-a pricinuit cea mai mare plácere si sunt sigur cá o sá ne distrám de minune. Fiecare zi din voiajul nostru o sá fie un dezmát. Capitala a devenit nesuferitá si presupun cá cu atät mai mult Craiova. Aicea nici politica nu mai joacá nici un rol, lumea s-a dezgustat de atîtea pehlivánii si lasá la destin sá hotárascá pentru o viatá mai de omenie. Noi, ca niste turisti, ne priveste putin cine o sá ne iscáleascá pasaportul. Destul este sá avem timp frumos. La 15 ale lunii sunt la Craiova, asa dar sper cá o sá fiu mai înainte decît gîndeai acolo. Vom aranja itinerariul nostru. Pîná atunci la revedere. Adu-má la aducerea aminte a amicilor. Al táu amic. Aman”

Tot în 1861, februarie 20, o scrisoare de la dr. N.L. Kalinderu, intern la Spitalul “Caritátii” din capitala Frantei, ne informeazà despre discursul lui Guizot, la Academie, care n-a putut trece de cenzura austriacá, iar C Bengescu a avut un duel, cu un spaniol, în Bois de Vincennez, fiind ránit la brat.

La 30 iulie 1861, N. Kalinderu trimite stirea despre càderea guvernului, ín Franta, noutàti despre C. Bengescu si întreabà : “Cîti galbeni ai adus lui Nicoleanu?” Corespondenta cu Elefterie Cornetti continuà la 20 februarie 1862, N. Kalinderu scriindu-i din Paris: “Sti poate cá compatriotul nostru Gánescu a fost gonit din Franta din pricina unui articol publicat ín jurnalul lui asupra electorilor...pe care le numeste o a doua parodie a sufragiului universal. Francezii în genere dezaprobá aceastá asprá hotárîre a ministerului; se zice cá vre-o 3oo persoane au fácut o manifestatie în favoarea lui Gánescu la biroul jurnalistului” .

Dar cele mai interesante informatii le gàsim în corespondenta purtatà în timpul ràzboiului franco-prusac. La 18 octombrie 1870, N. Kalinderu scria: “Iubite Cornetti. Astàzi ne-au fàcut cunoscut prin telegraf teribila novelà a luàrii Metzului, a càrui garnizoanà se zice cà era de 150.000 oameni. Francezii sunt cu totul în decadentà; sufàr tare mult din cauza acestei catastrofe. Motivele precm si conditiile care au fàcut pe francezi afacerii acestui punct de apàrare nu sunt încà cunoscute.

Aceastà stare deplorabilà ne-a fàcut a ne gîndi la formarea unei ambulante românesti. Aceastà ambulantà este fàcutà conform Conventiunii din Geneva, adicà atît pentru francezi cît si pentru teutoni. S-a format deci un comitet din care fac parte si eu. Afacerea fiind foarte urgentà, deoarece personalul ambulantei se propune a pleca sîmbàta viitoare îti trimit o listà cu rugàmintea a te adresa, în numele meu precum si în numele tuturor membrilor comitetului (“Clubul Tinerimii”), la toti cei cu animà rugîndu-i a da orice vor gàsi cu cale! Intelege-te cu Bengescu si cu ceilalti. Adreseazà-te chiar la Duicu, dar nu în numele meu. Fiindcà joi este adunarea generalà a comitetului îmi vei face cunoscut prin telegraf suma totalà ce s-a strîns sau lista mea, aci, înaintatà cu curierul de joi seara. In cazul însà de se va face pace, fondurile se vor restitui. Timpul este foarte scurt, dar sper prin energica ta mijlocire a ajunge la un rezultat satisfàcàtor. Nu uita pe Stolojan, Chitu, Mar Ocneanu. Aleargà càci scopul nostru este nobil. Nae a ajuns în fine asearà la Greci. Respectele mele...Kalenderu. Transmite salutàri la Craiova dr. Vlasto, Marocneanu, Pàianu, Murgàsanu “.

Dialogul Paris-Craiova continuà la 2 martie 1871, cînd C. Bengescu îi scrie lui El. Cornetti: “Ieri au intrat prusienii în Paris si au ocupat cartierul meu, cel care dupà conventie trebuie sà-l ocupe pînà ce pacea se va decide si ratifica de Adunarea Generalà. Se zice cà s-a ratificat si cà mîine sau poimîine prusienii vor pàràsi Parisul si vor începe evacuatia completà a Frantei. Ne-am temut ieri un moment sà nu se întîmple ceva. De vre-o cîteva zile era agitatie în populatie, cà cu drept cuvînt puteam sà ne temem, desi se luaserà toate màsurile de precautiune. Insà nimic nu s-a întîmplat. Poporul Parisului s-a aràtat întelept precum a fost tot timpul de cînd durà ràzboiul, si suferintele lui mai particular, suportate cu atît curaj si resemnare cà istoria va vorbi de siegiul Parisului ca d-un ce unic în istoria lumii. Toate s-au màrginit într-o protestatie mutà: pràvàliile, locurile publice, teatrele etc., tot a fost închis si va sedea închis cît va dura ocupatia.

In timpul acesta viata a încetat în aceastà mare arterà a lumii civilizate. Eu prin nemteasca mea am reusit sà scap casa sà n-aibà cuartir prusian, unica în cartierul nostru. Si eu sunt decis càt va dura ocupatia sà nu ies din casà afarà si sà nu mà aràt nicàieri – fortamente trebuie sà merg la postà sà pui scrisorile...”.

Cursul evenimentelor, ràsturnàrile de situatii si simpatia deschisà pentru cauza poporului francez aduc, la 1 august 1870, prin scrisoarea de la C. Bengescu bucuria în inimile craiovenilor: “Asist – scria C. Bengescu - la un spectacol atît de máret de toate zilele si de toate orele. Trec peste cele ce se petrec în ulite unde întîlnesti continue cete de voluntari si gàrzi mobile trecînd cu drapele tricolore si în cîntul nemuritor al Marseillesei; ca sà-ti vorbesc de cele ce se petrec prin teatre de un public ales. Trebuie sà sti cà în toate, fàrà osebire, se cîntà Marseillesa în aplauzele cele mai freneteice. Dupà obiceiul meu am început cu francezii. Se juca piesa nouà, “Les ouvriers”, de minune în parantezà, si piesa lui Musset: “Il ne faut jurer de rien”. Dupà piesa întàia s-a ridicat cortina si madmoisel Agar, într-un costum antic, un fel de càmasà albà care o lasà mai mult despuiatà, s-a înapoiat între douà port-drapel si a intonat Marseillesa. Dupà fiecare “aux armes bataillons”, aplauzele erau frenetice. Cînd a venit la strofa din urmà, rugàciunea, a luat unul din drapele si înfàsuràndu-se în el si îngenunchind, a început: “Amour sacré de la Patrie, libertè cheriè”, cînd d’odatà s-a auzit o voce de stentor strigînd: “Debout”, si tot parterul, sculîndu-se în picioare pînà a reînceput refrenul, “aux armes” etc., în tipete si aplauze frenetice.

Nicodatà nu voi uita, iubite Cornetti, impresiunea si emotiunea ce am simtit, si va ràmîne nestearsà în inima mea. Aproape sà alerg sà mà înrolez si eu, si sà alerg sà exterminez pe acei prusieni care habar au cu ce natie de eroi entuziasti se luptà...”. Am atîtea conditiuni cá abia pot fura cîteva momente ca sá te fac si pe tine pártas de tot ce am simtit si simt încá, exaltat însu-mi de entuziasmul nemaipomenit al francezilor... Ín ulite întîlnesti continuu cete de voluntari si gárzi mobile trecînd cu drapele tricolore si în cîntul nemuritor al Marseillesei”

Dupà telegrama din 15 august 1870 referitoare la rázboiul franco-prusac, C. Bengescu expediazà prietenului din Craiova la 2 martie 1871 drept “suveniruri ale asediului Parisului”, cîteva obuze, piese memoriale de deosebità importantà a càror identitate a fost stearsà, din pàcate, de oameni, evenimente si vreme.

La 7 septembrie 1873, scrisoarea lui C. Bengescu anunta sosirea în tará si “novella” cà “Republica a scápat. Fusiunea n-a putut sá se facá”.
O prezentà remarcabilà a unuia din numerosii studenti români care au studiat în Franta care evidentiazà tària si profunzimea relatiilor de prietenie dintre cele douà popoare. La putin timp, Joules Michelet, unul din ilustrii fii ai Frantei care au pretuit si au luptat pentru drepturile romànilor, a încetat din viatà în 1874. Sicriul marelui dispàrut a fost purtat pe umeri de studenti italieni, polonezi si romàni ( „La Transylvanie,, nr. 7, an. I, 15 august 1918, „Michelet et la Roumanie” de Edouard Driault)

Familia Elefterie Cornetti si alti craioveni urmeazà cure balneare la Paris, an de an, între 1890-1914. Nicolae Romanescu, viitorul primar al Craiovei, este elev al Liceului Charlemagne ( 14 rue Charlemagne, 75004, Paris) din Paris în 1870-1871 si, în lunile cînd Capitala Frantei a fost asediatà de trupele prusace, a plecat la Liceul din Aix en Provence, unde a urmat cursul de retoricà. A revenit la Paris, liceul schimbîndu-si denumirea în Condorcet, Henri IV, iar numele elevului român fiind trecut pe tabloul de onoare al premiantilor la limbile elinà si latinà. Peste decenii, într-un ziar francez, un abate va scrie cà elevul Nicoae Romanescu îi încînta pe profesorii sài prin usurinta cu care recita versuri în latinà.
In octombrie 1909, printul George Valentin Bibescu îl invità pe pilotul francez Louis Blériot pentru un zbor demonstrativ la Bucuresti. La 6 ianuarie 1910, printul Bibescu obtine brevetul international de pilot aviator cu nr. 20 de la Aeroclubul Frantei. Tot în 1910, printul înfiinteazà Scoala de zbor de la Cotroceni, dotatà cu avioane Blériot. In 1927 este ales presedinte al Federatiei Aeronautice Internationale, iar în 1931 organizeazà raidul aviatic în India, avînd piloti pe Traian Burduloiu si pe Radu Beller, prieten si coleg al lui Ion N. Romanescu în „Legiunea stràinà”, în 1918. Beller moare în timpul zborului spre India.

Sotia, printesa Martha Bibescu, patrona începînd din 1908, Salonul literar din cartierul Saint-Honoré, apoi de pe insula Saint-Luis, 44 Quai de Bourbon. Salonul printesei romàne a fost frecventat de regele Ferdinand, de emisari ai Ministerului Afacerilor Stràine al Frantei, în 1914, veniti s-o roage sà militeze ca tàrile balcanice sà se alieze cu Antanta. Joseph Reinach i-a dàruit o carte cu dedicatia : „Printesei Bibescu, fiica Romàniei, ca sà meargà alàturi de noi”. Se nàscuse la Bucuresti, în 1888, în 1904 s-a càsàtorit cu vàrul sàu, printul George Valentin Bibescu, pe care unii biografi il prezintà ca fiind violent, infidel, preocupat de automobile si avioane. „Este una din femeile cele mai cunoscute din lume”, apreciazà site-ul „Romàni in Franta”. Frumusetea ei a fost remarcatà încà din copilàrie, fiind aleasà de Carmen Silva pentru a-l încarna pe îngerul luminii din tabloul alegoric destinat Bisericii Curtea de Arges. A avut relatii internationale extraordinare. In 1944 a fost însàrcinatà de guvernul român sà meargà în Turcia sà negocieze pacea cu aliatii. Neagu Djuvara i-a dedicat o carte, în colectia „Femei celebre”.

Marha Bibescu a obtinut în 1908 premiul Academiei Franceze iar scrierile ei sunt remarcate de Proust. A fost declaratà membru al Academiei Regale de limba si literatura francezà din Belgia. A scris eseul istoric: „O fiicà necunoscutà a lui Napoleon”, în 1922, Ed. Flamarion, în care sustine cà din relatia împàratului Napoleon cu Emile de Pellapra s-a nàscut o fiicà, Valentina, care s-a càsàtorit cu printul George Bibescu, tatàl printului aerului, George Valentin Bibescu. Cartea a fost prefatatà de Frederic Masson, membru al Academiei Franceze. A scris: „Churchill sau curajul”, romanul „Katia”, care a fost adaptat cinematografic. A fost decoratà cu „Legiunea de onoare”. In 1945 a revenit în tarà. In 1957 a primit Merele premiu al Academiei Franceze.

Salonul printesei Martha Bibescu, din l’Ile Saint-Louis, nr. 44 quai de Borbon, a fost frecventat de nume celebre: Marcel Proust, Paul Claudel, Clemanceau, Paul Valéry. A fost înhumatà în Cimitirul Menars din Paris. Pe epitaful de la mormîntul printesei este scris: „Martha Bibesco, scriitoare francezà”.

Un alt Salon literar românesc la Paris, cel al printesei Elena Sutu, càsàtorità cu Paul Morand, supranumità „Minerva” pentru frumusetea ei, a functionat într-o casà imensà de pe str. Charles Floquet, fiind frecventat de Proust si alti scriitori francezi, dramaturgi si diplomati.
Salonul Elenei Vàcàrescu, era recunoscut pentru discutiile despre politicà si literaturà, gazda fiind o animatoare entuziastà si neobosità a propagandei pentru idealurile de unitate si independentà ale Romàniei.
Salonul patronat de printesa Ana de Noilles, era frecventat de Proust, Anatole France, Montesquieu, Leon Daudet, Jean Cocteau, Edouard al VII-lea, viitorul rege al Angliei.

(va continua)




Luchian Deaconu 1/27/2006
christine
Site Admin
 
Messages: 276
Inscrit le: Mar Jan 25, 2005 6:29 pm

Retour vers Discutii

Qui est en ligne ?

Utilisateur(s) parcourant actuellement ce forum : Aucun utilisateur inscrit et 3 invité(s)

cron