Bucuresti - "Micul Paris"?

Bucuresti - "Micul Paris"?

Messagepar christine » Sam Avr 29, 2006 1:15 pm

Bucuresti - "Micul Paris"?

ROMANIA LIBERA
Sambata 29 Aprilie 2006

N-am aflat cui i-a trecut intaia oara prin minte sa asemene Bucurestiul cu Orasul-lumina, ba chiar sa-l considere o copie la scara redusa a stralucitorului Paris. Sa nascoceasca, altminteri spus, magulitoarea sintagma, pentru a ornamenta o asezare de campie, prafuita, labartata, lipsita de personalitatea oraselor cu civilizatia stratificata vreme de secole.
De observat ca expresia a fost preluata si de persoane mai tinere, politicieni, gazetari, edili, oameni care n-au trait o zi in Bucurestiul de altadata, nici macar in cel al anilor '50, inca apropiat de modul de viata antebelic. Mai aveam de-a face apoi cu vreo cativa octogenari simandicosi, foarte prezenti, de altfel, pe micul ecran si care se intrec, cu vorbe de lauda, sa ne spuna povesti din "Micul Paris". Ascultandu-i, poti crede aievea ca intre cele doua razboaie mondiale, continentul nostru adapostea nu unul, ci doua orase-lumina, unul pe Sena, celalalt pe malurile Dambovitei. Numai ca istoria nu se scrie cu oftaturi dupa tineretea pierduta si aduceri aminte trunchiate de scurgerea timpului.

Sigur, cand te nasti si traiesti intr-un oras, acesta nu-ti poate fi decat drag si apropiat. Afectele si obisnuinta sunt deseori determinante asupra modului in care un individ sau o colectivitate umana apreciaza un anume spatiu geografic. Omul-Mitica, de pilda, se simte perfect in mediul dambovitean, deloc deranjat de un Bucuresti mizer si prost gospodarit. Mai mult de atat: in vederile lui, burgurile din nordul Europei, prin care, sa zicem, a trecut, nu sunt decat niste localitati sumbre, rigide, cu autohtoni incruntati si glaciali. La randul lui, anglo-saxonul isi vede orasul de bastina luminos, aerisit, iar semenii lui i se par veseli, ospitalieri, in vreme ce pentru peisajul edilitar al sudului poate nutri sentimente de dispret.

De gustibus et coloribus non est disputandum? Si da, si nu. Intelectualul adevarat isi transforma impresiile in judecati. Gustul "admite lupta" (Em. Kant) si permite criterii sigure si permanente in ierarhizarea valorilor. In realitate, nu putem compara decat obiecte care pana la un punct prezinta o oarecare asemanare. "Scopul unei comparatii - nota Tudor Vianu - este intotdeauna a gasi deosebiri intr-un cadru de similitudini. Unde exista completa eterogenie, comparatia nu este posibila".

E de inteles astfel de ce oamenii de cultura, lucizi, eliberati de parti-pris-uri, capabili sa aprecieze dupa repere europene conditiile de civilizatie urbana, n-au putut avea decat o perceptie realista asupra cetatii lui Bucur. Ei au prezentat capitala tarii asa cum arata ea in prima jumatate a veacului trecut: un oras construit haotic, fara noima, cu incalceala de strazi, cu doua-trei artere centrale, inconjurate de o imensa mahala gloduroasa. "Un oras fara istorie", nota Horia Oprescu in prefata "Bucurestii vechi" lucrare de documente iconografice, tiparita in 1936. "Romania prospera de la 1866 incoace. Bucurestii a prins adevaratu-i elan cam pe la 1920", continua autorul amintit. Alti cronicari se arata si mai severi, unii nedrept de incisivi:
"Nimeni n-a pictat unul dintre cele mai caracteristice momente ale psihologiei romanesti, mai ales bucurestene. Acela in care o femeie ultraeleganta, parfumata, traverseaza strada prin noroi... cocheteaza cu baltoacele" (remarca nesemnata, atribuita lui Tudor Arghezi).
"Pe strada, in tramvai, la cafenea, in tren, la teatru, oamenii care ne trec prin fata ne infioara cu uraciunea lor". Autorul are in vedere "lipsa de gust nu numai in imbracaminte, dar mai ales in miscari in felul de a umbla, de a pronunta cuvintele, de a-si intrebuinta mainile, de a-si braca privirile" (A.I. Suchianu).

Vizitatorii straini deschid ochii mai ales la izbitoarele elemente de contrast ale peisajului dambovitean. O face, bunaoara, in 1939, si fotograful berlinez Willi Pragher, care, prezentand aspectul american al bulevardului Bratianu, constata, totodata, ca, de la capatul lui, spre sud, orasul capata un pronuntat aspect oriental. O remarca asemanatoare apartine si unul alt oaspete, care vede in capitala Romaniei suma unor puternice contraste. El noteaza cum alaturi de masinile de lux, prin centrul urbei trec carute cu coviltir, in fata vitrinelor se opresc tarani desculti, in timp ce in saloanele mondene adeptii lui Lautreamont se infrunta cu partizanii lui Paul Claudel.

Un cronicar al anilor '30 este si scriitorul francez Paul Morand, o vreme diplomat al Frantei in Romania. In cartea sa "Bucarest", el gaseste dese prilejuri sa se arate incantat de exotismul locului, de modul de a fi al bucuresteanului, de instructia intelectualilor, dar nu inainte de a prezenta pe larg caracterul profund oriental al orasului. Sunt descrise mahalalele cufundate in noroaie, sufocate de mirosuri fetide, strazile inecate in nori de praf, viermuiala tiganilor, carele cu boi de pe arterele centrale, melopeea vanzatorilor ambulanti, haitele de caini vagabonzi ("qui voyagent au large des hommes"), comertul stradal, dispretul autoritatilor pentru nevoile cetateanului, cocioabele din inima targului, circulatia dezlanata. (Cum se observa, nimic nou sub soare!) Peisaje pe care autorul le aseamana cu cele vazute la Istanbul, Abukir, Pekin. Este consemnata lentoarea balcanica, de neinteles omului din Occident, deprins sa acorde alta valoare timpului. ("... car rien n'est moins urgent que l'imediat roumain"). Dar acelasi Paul Morand consemneaza deopotriva si ostilitatea romanilor fata de ideile comunismului si furia Internationalei a III-a, neputincioasa in Romania, in pofida uriaselor cheltuieli.

Variate sunt si impresiile romanilor sositi de peste munti, dintr-o provincie cu vadita si fertila influenta austriaca, cu buni gospodari si riguroasa administratie. Ardeleanul Lucian Blaga, coborat in Bucuresti in 1919, se arata placut impresionat de atmosfera frivola a asezarii dambovitene, de vioiciunea omului din sud. "Era in toate mai ales un colb solar, un ritm neprevazut ce-mi da impresia ca oamenii au alt suc in vine". Frecventeaza gradinile de vara "cu femei dansand despletite prin chioscuri, cu paroxismul cantecului din zori" ("Hronicul si cantecul varstelor"). Dar celor mai multi transilvaneni le sar in ochi aspectul neingrijit al strazilor, proastele servicii din magazine si restaurante, lipsa de maniere a omului de jos, colcaiala hotilor de buzunare.
Nu lipsesc, desigur, din cronicele perioadei interbelice impresiile si consideratiile exultante, incarcate de laude, admiratie, dragoste vizavi de capitala regatului. "Nicaieri, in nici un oras din lume, n-ai sa intalnesti, pe o bucata de strada, la fiecare pas, atatea siluete de femei adorabile" (Tudor Arghezi). George Calinescu il descrie, in 1957, ca pe un oras "cretos si dulce" si care "starneste o mare impresie de voiosie". Dar asta numai dupa ce, blamand guvernantii dinaintea instalarii comunismului, admite ca acestia au lasat "un oras cu mari lipsuri; lipsa de sistematizare, canalizare proasta, pavaj rau, strazi inundabile si pestilentiale la periferii".
Intr-adevar, Bucurestiul n-a fost lipsit de farmec. Multi au vazut in el, si pe buna dreptate, un oras cordial, cu bogata viata culturala, rasfatat de largi spatii aerate, cu luxoase cartiere de vile. Ne sunt prezentate apetenta bucurestenilor pentru spectacolele de teatru, feeria noptilor de vara, lumea chefliilor, cafenelele literare, imbietoarea gastronomie, parcurile, iesirile la iarba verde, eleganta si frumusetea femeilor. Atat doar ca nu numai bucurestenii puteau gasi motive sa-si vada orasul pitoresc, fascinant prin originalitate, traditii, obiceiuri. Cu aceeasi incantare si-au contemplat urbea natala praghezii, budapestanii, varsovienii, belgradenii, dar si bosimanul din pustiul Kalahari, cand isi punea laba desculta pe asfaltul din Gavorone, si sudanezul din Khartoum si localnicul din Paramarivo (Suriman) si oricare altul, in capitala tarii sale, fie ea cat de amarata. Afinitatea produce intotdeauna criterii subiective in catalogarea valorilor.

Asadar, pareri si aprecieri facute fie cu mintea, fie cu sufletul despre o localitate peste care se destrama fumul ultimelor narghilele, oras in plina expansiune, cu proiecte ambitioase, dar inca departe de metropolele occidentale cu urbanitatea locuitorilor si splendoarea dobandita sub patina vremii. Ce il invrednicea pe romanul snob sa compare capitala tarii cu Orasul-lumina? Cui i-a trasnit prin minte - m-am intrebat nu o data - sa oficieze nepotrivita imperechere toponimica, adaugand hazlia sintagma? Fiindca, Doamne-Dumnezeule, ce asemanari se pot stabili intre gustul pentru simetrie si ordinea in dispunerea arterelor pariziene si incalceala haotica a tramei stradale bucurestene? Ce similitudini a descoperit autorul gaselnitei amintite intre o capitala aproape lipsita de ansambluri statuare si cladiri istorice impunatoare si un Paris ce te intampina la tot pasul cu edificii monumentale si un trecut glorios incremenit in arta figurativa? Si, ma rog, unde mai punem semnul egalitatii? Intre bistrourile cochete si bodegile rapanoase, ori intre faubourg-urile marelui oras si imensitatea mahalalelor noroioase, mizere, din cetatea lui Bucur. Si ce ne-a mai ramas sa punem fata-n fata? Poate Parisul vazut de pe terasa Palatului Chaillot cu naucitorul poem metalic al Turnului Eiffel si armonia celesta a ansamblurilor arhitecturale, pe de o parte, iar pe de alta, fosta Piata a Natiunii, contemplata de pe Dealul Mitropoliei, cu revarsarea de ulite insalubre, dughene si birturi pernicioase?

Putem vorbi de influenta fecunda si de durata exercitata de o capitala europeana asupra unui oras in formare, daca, bunaoara, amintim rolul major al Vienei la constituirea Cracoviei, Pragai, Bratislavei, Budapestei, Cernautiului, Ljubljanei.

Dar sa revenim la "Bucurestiul iubit" si la pedanta stradanie a unora de a face din el "Micul Paris". Povesti despre un asemenea Bucuresti imaginar aratam mai sus, ne spun si cativa batrani firoscosi, deseori prezenti pe micul ecran. Ei par mai degraba doritori sa-si epateze publicul cu obarsia nobila si locul pe care l-au ocupat candva in protipendada orasului. O fac pe un ton emfatic, nazalizand vocalele (ca tot omul sa observe ca sunt de cultura galica), grandomani-sententiosi, folosind citate frantuzesti si amintind rubedenii sus-puse. Joc de scena penibil, demodat, practicat odinioara de o burghezie levantina, doritoare, in disperare, sa-si calchieze firea si apucaturile dupa modele pariziene.

Probabil asa a aparut si legenda "Micului Paris". Capitala Frantei a nascut o copie damboviteana in optica deformata a cetateanului filistin, cu sentimentele lui dispozitionale, cu psihologia lui de ruda saraca, francofon si francofil de fandoseala, si cu nevoia de a avea la el acasa un Paris de buzunar. S-a mai vorbit de atmosfera pariziana a Bucurestiului. Greu de admis ca rasfatul cu amintita sintagma poate fi motivat de cateva cladiri inspirate dupa arhitectura franceza sau de o anume propensiune a unor oameni cu carte catre cultura franceza. N-o justifica nici cele doua-trei locante ale vremii, cufundate in boema pariziana, nici vestimentatia cuconetului, viata de noapte si ciripeala pe frantuzeste din saloanele lumii mondene. Prea putin intr-o capitala unde 95% din populatie traia in afara oricarei influente franceze si mult mai marcata de vecinatatea orientului apropiat. O spune cel mai bine un francez, acelasi Paul Morand: "Nu veti gasi (in Bucuresti, n.n.) urbanismul francez, bulevardele noastre rectilinii, pietele semanand a saloane de placuta companie, unde monumentele sunt ca mobila de familie, iar scurgerea secolelor nu i-a deranjat ordinea. Zgarie-norii se invecineaza cu dezolantele ruine ale orientului... Acestor fii ai Romei (romanii, n.n.) le lipseste rigiditatea romana, la ei nimic nu e drept, totul merge stramb, politica, strazile, vestimentatia, masinile.... Capitala nu e decat un pamant tragic unde, adesea, totul se sfarseste in comic".


Magnificul Dem I. Dobrescu
Din fericire, marii arhitecti si edili din perioada interbelica si-au dat seama ca modestul Bucuresti poate deveni o capitala europeana nu impodobindu-l cu metafore, ci printr-o remodelare rapida si transformarea lui intr-un oras modern si functional.
Certificatul de nastere al unei capitale europene a fost semnat, in fapt, in anii '30. Tot ce s-a realizat in acea vreme reprezinta pana atunci fata cea mai frumoasa a orasului. Si-au adus contributia multi specialisti talentati si indrazneti. Intre ei, la loc de cinste, figureaza primarul Dem I. Dobrescu, vizionar si gospodar desavarsit, activ, inimos, hotarat sa faca dintr-o asezare incalcita, construita la intamplare, un centru urban impunator si emblematic. Sub mandatul lui, Bucurestiul a devenit practic un alt oras. Incepand cu 1929, municipalitatea a pornit sa traseze bulevarde si strazi drepte, a realizat piete largi. Tot intreprinzatorului edil ii datoram contributia la nasterea parcurilor Snagov si Baneasa, infrumusetarea Cismigiului, extinderea lucrarilor de canalizare, amenajarea Dambovitei si multe altele. Dobrescu a planuit chiar constructia metroului. Si-a apreciat singur opera intr-o fraza scurta: "Am scos un oras nou dintr-un noroi stravechi". Potrivit planurilor elaborate, orasul trebuia sa devina o capitala cu artere drepte si cladiri inalte, in stil american, sau mai degraba spus de factura sud-americana. La capatul acestei expansiuni impresionante, din pacate nefinalizata, bucurestenii si-ar fi putut boteza capitala, fara sa greseasca, "Micul Sao Paulo", sau "Micul Buenos Aires". Dar razboiul si lunga noapte comunista au destramat visul.

Epopeea ororilor ceausiste este prea bine cunoscuta. Dupa realizarea cartierelor-dormitor, hidoasele blocuri stereotipe, cu fatade repetate in serie si cornise egale au cuprins si zonele nucleice ale Capitalei. Se mai stie ca perechea conducatoare avea in plan uniformizarea si altor perimetre ale orasului. Bulevardul Ana Ipatescu, una din cele mai pitoresti artere, urma sa fie demolat si replantat cu blocuri egale. Tiranul era pregatit sa faca "ordine" si in cartierele de vile din nordul Capitalei. Sigur e un lucru: sub comanda "marelui arhitect", Bucurestiul a fost uratit pentru urmatoarea suta de ani. Din pacate, nu avem banii nemtilor si nici tenacitatea lor. Dupa reunificarea Germaniei, cum se stie, Berlinul de Est a fost ras de pe suprafata pamantului, pentru ca noile constructii sa fie in ton cu partea apuseana a metropolei.

La noi, capitala tarii este inca foarte departe de a semana cu una europeana. A spus-o cu o jena eleganta si domnul Jonathan Scheele, suparandu-l foarte tare pe actualul edil-sef, care, dimpotriva, se arata convins ca administreaza un Bucuresti ce-si merita calitatea de oras de resedinta al Romaniei. Cel care poate face o asemenea afirmatie da dovada unei duble imperceptii intelectuale: aceea de a nu sti prin ce atribute se recomanda civilizatia urbana si de a nu fi deranjat de imaginea de mahala sordida a peisajului bucurestean. (Nu cu multa vreme in urma, "Romania libera" anunta ca in cartierul Giulesti-Sarbi apa adusa de inundatiile din septembrie 2005 nu s-a retras nici pana azi.)

Anul acesta ni s-a prezentat un fabulos program de modernizare a orasului prin inaltarea unui numar impresionant de blocuri semete. Asta ne intoarce gandul la "furia bucurestenilor de a construi blockhausuri", cum observa in anii '30 Petru Comarnescu, abia intors de peste ocean. Vom dispune, aflam, de un Central Park in zona Stefan cel Mare, de un Sema Center pe langa Uzina Semanatoarea si de un City Center Residence, undeva langa Parcul Carol. Se mai prefigureaza construirea unui cartier somptuos la Baneasa, dar si numitele Turnuri Cardinale in partea de nord a orasului. Mai este vorba de grupul de building-uri Esplanada intre bulevardele Nerva Traian, Octavian Goga si Unirii.
Gigantism, megalomanie? Sau, dimpotriva, un program in cadenta veacului?

Imi ingadui totusi sa cred ca intr-un Bucuresti mai mizer si degradat ca oricand in ultima suta de ani, altele ar trebui sa fie prioritatile. Pana sa-l asemanam cu Parisul e cale lunga. Iar drumul ar trebui sa inceapa cu strangerea muntilor de gunoaie si a celor 200.000 de caini vagabonzi, turnarea unei noi imbracaminti asfaltice, infiintarea de WC-uri publice si containere pentru depozitarea selectiva a gunoiului, refacerea retelei de canalizare, stoparea surselor de poluare, largirea strazilor, insutirea locurilor de parcare si alte asemenea treburi "marunte", in stare sa ne apropie cat de cat nu de Orasul-lumina, ci de capitalele unor tari megiese.

Inainte de a ne impodobi cu bijuterii scumpe, e bine sa ne carpim hainele si sa facem o baie buna.

Un articol de Liviu Timbus
christine
Site Admin
 
Messages: 276
Inscrit le: Mar Jan 25, 2005 6:29 pm

Retour vers Discutii

Qui est en ligne ?

Utilisateur(s) parcourant actuellement ce forum : Aucun utilisateur inscrit et 1 invité

cron