Liga noastră a organizat vineri 15 octombrie 2004, orele 15.00 - 16.30, la Institutul Francez din Bucureşti (Bd.Dacia nr.77) CONFERINŢA “LIBERTATE Ş I NECESITATE” prezentată de dl.prof.univ.dr.Denis BUICAN, profesor francez de origine română, Libertatea şi necesitatea se îmbină în înfăptuirile omului şi ale umanităţii pe calea unor împliniri care fug şi se pierd către tărâmurile orizontului. În evoluţia multipolară a lumii vii, a istoriei, a ştiinţei şi culturii, precum şi în dinamica socială şi politică, libertatea realizării este limitată de posibilităţile probabilităţii selective. Selecţia multipolară din biosferă este repercutată nu numai în antroposferă ci şi în toate domeniile cunoaşterii – de care se ocupă Biognoseologia – precum şi în activitatea creatoare socială, culturală, economică şi politică. Conferinţa a pus în lumină – cu pilde grăitoare din toate aceste domenii – tabloul dinamic al dezvoltării selective privind evoluţia multipolară, în care libertatea şi necesitatea – limitându-se dar şi accentuându-se reciproc – au determinat, determină şi vor determina realităţile de ieri, de azi şi de mâine. Prof.univ.dr. Denis BUICAN - profesor universitar de formaţie multidisciplinară - posedă trei doctorate : Doctor în genetică (Bucureşti, 1961), Doctor de Stat în Ştiinţe Naturale (Facultatea de Ştiinţe din Paris, 1970) şi Doctor de Stat în Litere şi Ştiinţe Umane (Universitatea Paris I, Panthéon - Sorbona, 1983).
Prof.univ.dr. Denis BUICAN - profesor universitar de formaţie multidisciplinară - posedă trei doctorate : Doctor în genetică (Bucureşti, 1961), Doctor de Stat în Ştiinţe Naturale (Facultatea de Ştiinţe din Paris, 1970) şi Doctor de Stat în Litere şi Ştiinţe Umane (Universitatea Paris I, Panthéon - Sorbona, 1983). A publicat numeroase articole şi peste 20 de cărţi de notorietate internaţională traduse în mai multe limbi. Este menţionat în cele mai prestigioase dicţionare internaţionale – printre care « Larousse » şi « Robert » - întrucât a elaborat Teoria sinergică a evoluţiei şi Biognoseologia , o nouă teorie a cunoaşterii. Francez de adopţie, prof.univ.dr. Denis BUICAN este de origine română străveche. Pe numele său de baştină Dumitru BUICAN-PELIGRAD, el se trage, după familia tatălui său, din Sălişte, Mărginimea Sibiului. Printre strămoşii săi direcţi se află ctitorii uneia din primele şcoli săteşti româneşti – Şcoala din Sălişte, înfiinţată pe vremea lui Mihai Viteazul – şi ai Bisericii Mari din Sălişte , declarată monument istoric de Nicolae Iorga. Astfel, în anul 2003, s-a decernat prof.univ.dr. Denis BUICAN titlul de „Cetăţean de Onoare” al oraşului Sălişte din judeţul Sibiu. Cele mai importante cărţi publicate de Prof.univ.dr. Denis BUICAN sunt: - Histoire de la génétique et de l'évolutionnisme en France , PUF 1984 (conţinând cea de-a treia teză de doctorat a sa)
- La Révolution de l'évolution, PUF 1989 (Marele Premiu al Academiei Franceze – (publicată şi în limba română : Ed. Stiinţific ă, Bucureşti, 1994 )
- Biognoséologie – évolution et révolution de la connaissance, Ed. KIMÉ, Paris 1993 (publicată şi în limba română : Ed. All, Bucureşti, 1993 în ediţie bilingvă)
- L'Evolution et les théories évolutionnistes , Ed. Masson, 1997
- Dictionnaire de Biologie , Larousse, 1997 (publicată şi în limba română : Ed. Univers Enciclopedic , Bucureşti, 2002 )
- L'Epopée du Vivant , Ed. Frison-Roche, Paris, 2003 (publicată şi în limba română : Ed. CD Press , Bucureşti, 2004 )
- L'Université, vache folle et sacrée de la République, Ed. F.X. de Guibert, Paris 2004
|